Aprobarea proiectului privind exproprierile pentru lărgirea Prelungirii Ghencea


descărcare (6)Proiectul de hotărâre cu privire la exproprierile necesare lucrării Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Suma necesară pentru despăgubiri este de circa 20 de milioane de lei.

Astfel, CGMB a aprobat proiectul de hotărâre referitor la declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică “Modernizarea unor artere de penetraţie, străpungeri, supralărgiri şi pasaje rutiere şi pietonale – Penetraţie Prelungirea Ghencea-Domneşti”.

Lucrarea de lărgire a Prelungirii Ghencea constă în exproprierea a 201 proprietăţi, ce au în total o suprafaţă de 13.255 de metri pătraţi de teren şi 3.810 metri pătraţi de construcţii.

Conform bugetului Capitalei pe anul 2015, proiectul de lărgire a arterei are alocat un buget de 70 de milioane de lei.