Redistribuirea funcționarilor publici are loc doar cu aprobarea șefului respectivei instituții. Cât de legală este măsura ?


business team workExistă anumite profesii care au un statut aparte, drept urmare, legiuitorul a considerat a fi util să creeze legi speciale pentru aceștia. Aceste categorii profesionale (medicii, notarii, avocații, funcționarii publici) se ghidează în exercitarea profesiei de regulile instituite de legiuitor în statutele create special pentru ei.

În 1999 prin legea 188, legiuitorul a trasat regulile de bază ale statutului funcționarilor publici și le-a publicat în Monitorul Oficial 600 din 8 decembrie 1999. În 2013 acest statut a fost modificat prin OUG 82 care a fost publicat în Monitorul Oficial 549 din 29 august 2013. Prevederile acestei ordonanțe au creat nemulțumiri în rândul funcționarilor publici care au sesizat CCR cu privire la acest act normativ.

Care a fost mărul discordiei?

În februarie 2014 mai mulți funcționari publici au acționat în instanță ANAF pentru  anularea unor decizii privind eliberarea lor din funcțiile deținute și obligarea pârâtei ANAF la numirea reclamanților în alte funcții corespunzătoare și la plata unor despăgubiri.

Obiectul excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată CCR îl constituie modificările aduse de OUG 82/2013 legii 188/1999, deci practic se solicită declararea neconstituționalității OUG 82/2013 în întregime. Se susține că întreg actul normativ din 2013 ar contraveni Constituției, pentru că prevederile sale nu se pot adopta în domeniul legilor constituționale și nu pot afecta regimul instituțiilor statului, cum este cazul ANAF.

Știrile juridice arată că nemulțumirea reclamanților a plecat de la faptul că OUG 82/2013 a modificat modul de redistribuire a  funcționarilor publici. Scopul apariției acesteia a fost acela de a se flexibiliza forța de muncă și de a se putea asigura personal necesar în funcție de nevoile reale ale instituțiilor bugetare. Practic, s-au schimbat regulile privind redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor ( de exemplu, dacă instituția publică și-a redus personalul ca urmare a reorganizării prin reducerea posturilor ocupate de funcționarii publici).

Care este diferența dintre vechea și noua reglementare privind redistribuirea funcționarilor publici?

  Ambele reglementări au păstrat prevederile privind faptul că persoana care are competență legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcție prin act administrativ și o va comunica în termen de 5 zile funcționarului în cauză în anumite cazuri stabilite de legiuitor.

Cazurile sunt: dacă instituția publică și-a încetat activitatea sau a fost mutată în altă localitate și funcționarul nu dorește să o urmeze, dacă și-a redus personalul ca urmare a reorganizării activității, dacă unui funcționar i s-a admis cererea de reintegrare după ce fusese destituit ilegal, dacă funcționarul public este incompetent profesional sau nu mai îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice, dacă starea de sănătate nu îi mai permite să își îndeplinească funcția. Un alt caz specificat este cel al înalților demnitari care sunt supuși mobilității din funcție și prezintă disponibilitate la numirile în funcțiile publice și care refuză neîntemeiat o astfel de numire, situație în care sunt eliberați din funcția deținută.

 În cazurile menționate mai sus în vechea reglementare până la intrarea în vigoare a OUG 82/2013, se prevedea că dacă existau funcții vacante corespunzătoare în cadrul instituției publice, exista obligația acesteia de a le pune la dispoziția funcționarilor publici aflați în perioada de preaviz. Dacă nu existau funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul instituției publice, aceasta avea obligația de a cere ANAF, în perioada de preaviz, lista funcțiilor vacante. Dacă exista o astfel de funcție vacantă corespunzătoare, funcționarul public era transferat în interesul serviciului sau la cerere.

 În actuala reglementare, în cazurile de mai sus, instituția publică nu mai are obligația de de a le pune la dispoziția funcționarilor publici aflați în perioada de preaviz lista cu funcțiile vacante, ci are doar opțiunea de a face acest lucru. De asemenea, instituția publică nu mai are obligația de a cere ANAF, în perioada de preaviz, lista funcțiilor vacante, ci poate solicita acest lucru dacă dorește. În plus, dacă există o astfel de funcție vacantă corespunzătoare, funcționarul public poate fi transferat în interesul serviciului sau la cerere, pe baza acordului conducătorului instituției publice unde se realizează transferul.

 Ce a decis CCR?

CCR s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată prin Decizia 351/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 433 din 17 iunie 2015. CCR a analizat prin comparație legea 188/1999 cu OUG 82/2013 și a constatat că actul normativ din 2013 afectează dreptul la muncă al funcționarului public și statutul acestuia. Forma anterioară a instituției redistribuirii funcționarilor publici instituia o garanție a dreptului la muncă, pentru că se dispunea obligativitatea pentru instituția publică de a pune la dispoziția funcționarilor publici funcțiile vacante corespunzătoare.

Noutățile legislative precizează faptul că dreptul la muncă trebuie să fie instituit și garantat de norme imperative și să nu fie lăsat la libera apreciere a angajatorului, așa cum prevede OUG 82/2013. Practic, OUG 82/2013 a eliminat garanția legală care îi era asigurată funcționarului public prin statutul său elaborat în 1999. Astfel, în prezent funcționarul public eliberat din funcție pentru motive neimputabile lui nu mai are garanția că va fi reîncadrat într-o funcție publică vacantă corespunzătoare pregătirii sale.

Știrile juridice arată că în prezent legiuitorul a instituit posibilitatea instituției publice de a reîncadra funcționarul public fără să se stabilească condițiile sau criteriile ce se aplică în astfel de situații. Practic, funcționarul public este la aprecierea exclusivă a instituției publice fără ca legea să îi ofere posibilitatea de a-și putea valorifica drepturile legale.

În concluzie, CCR a considerat ca dispozițiile OUG 82/2013 afectează dreptul la muncă al funcționarului public, drept urmare a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că OUG 82/2013 este neconstituțională în totalitate.

Curat neconstituțional!

Prin declararea ca neconstituțională a OUG 82/2013 se oferă din nou siguranța unui loc de muncă pentru funcționarii publici ale căror posturi au fost desființate prin măsuri de reorganizare. Astfel, aceștia nu vor mai primi un post doar dacă decide conducătorul acelei instituții, ci vor fi redistribuiți ținând cont de lista posturilor vacante din acea instituție.

Fiecăruia dintre noi ne-ar plăcea să avem siguranța locului de muncă și garanția că dreptul la muncă ne este asigurat în orice condiții, însă, viața de zi cu zi pare a ne contrazice. Acum îi revine forului legislativ nobila misiune de a pune în acord prevederile legale cu Decizia CCR. Până la urmă, unde-i lege, nu-i tocmeală!