Suplimentarea numărului de posturi pentru aparatul propriu al Ministerul Muncii


descărcareProiectul de hotărâre, postat pe site-ul Ministerul Muncii în dezbatere publică, propune suplimentarea numărului de posturi pentru aparatul propriu. Necesitatea suplimentării numărului de posturi pentru aparatul propriu s-a datorat faptului că a crescut numărul lucrărilor, dosarelor, petiţiilor şi reclamaţiilor care trebuie gestionate de anumite direcţii.

Astfel se prevede suplimentarea numărului maxim de posturi cu 36, la care să se adauge încă un post, obţinut prin desfiinţarea unuia de secretar de stat.

De asemenea crește numărul de lucrări şi a dosarelor instrumentate prin Direcţia Juridică, Contencios, Legislaţia Muncii, dar și numărul de petiţii în domeniul asigurărilor sociale, salarizare, asistenţă socială, majorare număr de reclamaţii şi petiţii în ceea ce priveşte soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi intensificarea activităţii societăţii civile concretizată într-un volum foarte mare de propuneri şi reclamaţii privind Comisiile de Dialog Social, dar şi prin realizarea planului anual şi multianual de control şi gestionarea situaţiilor de criză.

Se propune şi modificarea structurii organizatorice a aparatului propriu al ministerului, şi urmează să se desfiinţeze un post de secretar de stat prin transformarea acestuia într-un post de funcţie publică sau de natură contractuală, să se înfiinţeze Direcţia Generală Juridică, Direcţia Juridică şi Contencios, Direcţia Legislaţia Muncii şi Avizare Acte Normative şi Serviciul Relaţia cu Parlamentul prin reorganizarea Direcţiei Avizare şi Relaţia cu Parlamentul şi a Direcţiei Juridice, Contencios, Legislaţia Muncii.

Proiectul propune şi  desfiinţarea Direcţiei Generale Asistenţă Socială, precum şi reorganizarea Direcţiei Politici Asistenţă Socială, care ar trebui să îşi schimbe denumirea în Direcţia Politici Sociale, dar şi a Direcţiei Servicii Sociale şi Incluziune Socială, care ar urma să se numească Direcţia Servicii Sociale, şi majorarea numărului de autoturisme aflate în dotarea MMFPSPV şi a consumului lunar de carburant.