Structura anului şcolar ar putea fi modificată


an-scolar

Consiliul Naţional al Elevilor cere modificarea structurii anului şcolar 2015-2016, considerând că este necesar un semestru I mai lung, deoarece cadrele didactice şi elevii îşi pierd interesul la sfârşitul celui de-al doilea, din cauza suprapunerii perioadei examenului de Bacalureat cu perioada de predare.

Potrivit porpunerii Consiliul Naţional al Elevilor, semestrul I, ce va avea în total 16 săptămâni, va începe pe 2 septembrie 2015 şi se va încheia în data de 18 decembrie 2015. Semestrul al II-lea ar urma să aibă o săptămână mai mult decât primul, începând din 4 ianuarie până pe 3 iunie. În prezent şcoala începe pe 2 septembrie şi se încheie pe 17 iunie.

De asemenea, sunt prevăzute modificări şi la perioada vacanţelor. Astfel, vacanţa de iarnă se doreşte a fi în perioada 19 decembrie 2015- 3 ianuarie 2016, precedată de perioada tezelor (16 noiembrie-4 decembrie 2015), iar vacanţa de primăvară va fi în perioada 23 aprilie 2016- 8 mai 2016, succedată de perioada tezelor ce se va încheia pe 22 mai 2015.