Deputaţii îşi vor înregistra prezenţa electronic


1434376045_343

Începând de la 1 septembrie 2015, deputații își vor înregistra prezența electronic. Anunțul a fost făcut de către secretarul Camerei Deputaților, Nicolae Mircovici.

Mircovici a mai spus că prezența deputaților va fi înregistrată electronic, prin “semnătură pe desktop”, înregistrându-se şi ora în care deputatul îşi face prezenţa.

“De la 1 septemenbrie, se va introduce prin semnătură pe desktop prezenţa deputaţilor la lucrările Camerei, în aşa fel încât să se poată înregistra semnătura, ora, momentul în care realizează acest lucru. Este o modalitate, cum este şi al Parlamentul European, modernă, de a semna electronic prezenţa la lucrări, posibilitatea de a semna electonic, de a realiza constatarea prezenţei prin această semnătură realizată electronic”, a explicat Mircovici.