Interzicerea publicităţii, pentru farmacii, difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune


descărcareO iniţiativă legislativă propusă de senatorul UDMR, Vegh Alexandru, prevede interzicerea publicităţii explicite pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune.

Astfel, conform proiectului, mai este interzisă publicitatea pentru farmacii difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, care induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celalte farmacii, precum şi publicitatea la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente. Iniţiativa legislativă mai arată că sunt interzise şi comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale.

Venim cu această iniţiativă dată fiind amploarea pe care a luat-o publicitatea ascunsă la medicamente şi influenţa negativă şi înşelătoare pe care o are asupra populaţiei, aspecte care se datorează, în general, publicităţii prin televiziune şi radiodifuziune, surse de informaţii care ajung la un număr foarte mare de persoane“, susţine iniţiatorul proiectului.