Este instanța o soluție pentru cererile formulate în baza legii 10/2001, dar nesoluționate încă?


imagine drept civil

Iată că au trecut aproape 15 ani de când legiuitorul a deschis cutia Pandorei prin apariția legii 10/2001! Toți foștii proprietari cărora regimul comunist le-a luat casele au așteptat cuminți să apară soarele și pe strada lor și să se facă dreptate. În 2001 legea 10  a  sădit speranța reușitei în sufletele proprietarilor care, au crezut cu tărie că, fie își vor recupera casele, fie vor fi despăgubiți de stat.

Fiecare și-a întocmit cu grijă dosarul urmând întocmai pașii prevăzuți de legea 10/2001, au trimis notificări prin care și-au spus păsul și au cerut să se facă dreptate, au atașat acte în susținerea afirmațiilor lor și au sperat că timpul va fi de partea lor. Pentru mulți nisipul din clepsidră s-a scurs în cei peste 15 ani de când legea 10/2001 a văzut lumina tiparului, pentru alții speranța este încă ascunsă undeva în suflet.

Ce noutăți legislative a adus legea 165/2013?

Fiind copleșit de valul de solicitări, statul a înțeles că are nevoie de timp pentru a le soluționa, însă, tocmai timpul le lipsea multor proprietari. Pe 17 mai 2013  în Monitorul Oficial 278 a fost publicată legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist  în România. Prevederile sale au intrat în vigoare pe 20 mai 2013.

Noutățile legislative aduse de legea 165/2013 au prevăzut că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate în baza legii 10/2001, cereri înregistrate și nesoluționate până în 20 mai 2013 și au obligația de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora. Termenele impuse de legiuitor urmau să curgă de la 1 ianuarie 2014 și difereau în funcție de numărul de cereri rămase nesoluționate. Astfel, pentru entitățile care mai aveau de soluționat până la 2500 cereri termenul era de 12 luni, pentru un număr de cereri de la 2500 la 5000, termenul era de 24 luni și pentru solicitările care depășeau 5000, urmau să curgă 36 luni.

Știrile juridice aduse de legea 165/2013 au prevăzut că decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află entitatea învestită cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de comunicare. Hotărârea pronunțată de tribunal poate fi atacată cu recurs care se va judeca la curtea de apel. Practic, legea a instituit o procedură prealabilă pe care fiecare persoană are obligația de a o urma.

Mulți români au simțit că și-au pierdut răbdarea să tot aștepte și să vadă cum trec anii fără ca cineva să se uite peste dosarul lor și au decis să își facă singuri dreptate, sens în care au promovat acțiuni în justiție împotriva instituțiilor care atâta amar de vreme nu le-au soluționat cererile.

Instanțele nu au avut un punct unitar privind următorul aspect: dacă oamenii au obligația să aștepte să curgă cele 36 de luni și abia apoi dacă văd că cererea lor nu a fost analizată, se pot adresa instanței de judecată cerând soluționarea pe fond a notificării neanalizate de entitatea care avea această obligație.

Pentru a face lumină în acest caz și pentru a stabili cum vor soluționa instanțele astfel de cereri, a fost sesizată ÎCCJ care s-a pronunțat prin decizia 5/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 272/2015.

Care erau opiniile instanțelor de judecată?

În dorința de a-și soluționa cât mai  rapid problema, românii sătui să aștepte ca cei abilitați să emită o decizie prin care să primească casa înapoi sau să fie despăgubiți, s-au adresat instanțelor de judecată.

Foarte puține instanțe au considerat că acest tip de acțiuni nu pot fi considerate a fi prematur introduse, pentru că instituirea termenelor pentru ca entitățile abilitate să poată soluționa cererile formulate în baza legii 10/2001 nu pot anula celor care au formulat notificările drepturile conferite de legea 10/2010. În plus, scopul apariției legii 165/2013 a fost tocmai acela de a se urgenta finalizarea procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv.

Majoritatea instanțelor de judecată au considerat că acest gen de acțiuni promovate înainte să treacă termenele acordate de legiuitor în favoarea instituțiilor învestite cu soluționarea cererilor în baza legii 10/2001, sunt premature, sens în care sunt respinse.

Ce a decis ÎCCJ?

Problema pe care ÎCCJ a fost chemată să o lămurească este dacă instanța se poate pronunța în cauzele în care  legea a reglementat o procedură prealabilă ale cărei termene nu au fost epuizate până la data sesizării instanței.

Codul de procedură civilă prevede că instanța poate fi sesizată doar după îndeplinirea unei proceduri prealabile și dovada parcurgerii acesteia se va anexa la cererea de chemare în judecată. Ne aflăm într-un caz de excepție de la lege sau nu?

ÎCCJ consideră că termenele impuse de legea 165/2013 nu îngrădesc accesul persoanelor la justiție, însă, prin neurmarea procedurii prealabile, partea nu are un drept actual care să îi confere posibilitatea de a se adresa instanței. În plus, procedura în fața instanței de judecată nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă atunci când aceasta este reglementată de lege.

Legea 165/2013 a prevăzut că dacă entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute (12 luni, 24 sau 36 luni, după caz), persoana va fi îndreptățită să se adreseze instanței în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

Aceste termene sunt instituite tocmai pentru ca procedura să fie urgentată, iar cei care sesizează instanța înaintea împlinirii termenelor, vor pierde procesul pe motiv că acțiunea lor este introdusă prematur.

Rețineți că dacă termenele prevăzute de legea 165/2013 se împlinesc pe parcursul procesului în fața instanței, atunci judecătorul nu va putea considera că cererea este prematură doar pentru că termenele nu erau împlinite la data depunerii acțiunii. În aceste cazuri, instanța va putea soluționa cererea.

Nerăbdarea costă!

Iată că graba, strică treaba! Mulți dintre cei care au sperat că instanța le va soluționa notificarea pe care instituția abilitată nu a avut vreme să o cerceteze, primesc o veste neplăcută de la legiuitor. Decizia ÎCCJ îi obligă pe români să aștepte până la 1 ianuarie 2017, dată până la care se crede că toate notificările vor fi soluționate.

Abia după această dată se vor putea adresa cu succes în instanță, și asta, doar dacă nu mai apare o altă lege care la rândul ei să mai prelungească termenul acordat pentru rezolvarea cererilor formulate în baza legii 10/2001!