Programul Naţional de Cadastru va fi lansat săptămâna viitoare


cadastru

Programul Naţional de Cadastru va fi lansat săptămâna viitoare şi va costa 1,2-1,3 miliarde de euro, din care 300 milioane euro vor fi din fonduri europene, iar restul va fi asigurat din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru, a anunţat ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea.

Programul Naţional de Cadastru nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional. Cu greu am făcut să facem ca Comisia Europeană să accepte finanţarea din bani europeni a acestui program. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferenţa de până la un miliard două sute, un miliard trei sute de milioane, va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru“, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a amintit că legislaţia a fost modificată în sensul în care veniturile pe care agenţia le încasa nu mai merg la bugetul de stat, ci rămân la dispoziţia  agenţiei cu scopul utilizării numai pentru finanţarea programului.

Este un program ultra-necesar ce se va întinde pe 7-8 ani. Vom stabili şi modul în care se prioritizează localităţile, vrem să mergem pe principiul cadastrului general, adică atunci când se ia o unitate administrativ teritorială se face cadastru complet, nu pe categorii:, extravilan, intravilan“, a spus ministrul.