Legea de modificare a Codului Silvic retrimisă Parlamentului


Noul-Cod-Silvic
Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic.

Motivul retrimiterii legii la Parlament se referă la faptul că “unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator“.

Potrivit preşedintelui, “introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera dezavantaje pentru unii şi avantaje pentru alţii, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligaţiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene”.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 25 februarie, proiectul de modificare a Codului Silvic iniţiat de parlamentari PSD.