Fiscul va administra comisioanele datorate de angajatori înspectoratelor de muncă


lc-olesea

Fiscul va prelua de la înspecţia Muncii atribuţiile privind administrarea comisioanelor pe care angajatorii le datorează înspectoratelor teritoriale de muncă, pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă. Aceasta măsură este cuprinsă în baza Legea 170/2014, însă ANAF va administra comisioanele respective din luna februarie a anului viitor.

După cum se ştie, până la data de 31 decembrie 2010, angajatorul era obligat la plata unui comision catre înspectoratelor teritoriale de muncă pentru păstrarea şi completarea carnetelor de muncă, respectiv pentru certificarea legalităţii înregistrărilor efectuate.

Până la trecerea în administrarea ANAF a acestor creanţe, inspectoratele teritoriale de muncă vor preda organelor fiscale ale ANAF, competente în administrarea contribuabililor, urmatoarele:
a) inscrisurile, în original, în care sunt individualizate creanţele datorate şi neachitate până la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi şi care reprezintă titluri executorii, neatacate în termenul legal sau dispozitivul hotărârii judecatoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva acestora;
b) dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executarea silită sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii, precum şi în cazul litigiilor care privesc procedurile de insolvenţă, aferente creanţelor;
c) situaţia soldurilor acestor creanţe;
d) situaţia sumelor plătite în plus faţă de obligaţia de plată;
e) orice alte informaţii/documente disponibile, necesare urmăririi şi verificării sumelor datorate.

ATENŢIE: Plata acestor creanţe se poate efectua începand de săptămâna viitoare, de la data intrarii în vigoare a acestei legi, la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza carora sunt luaţi în administrare contribuabilii, într-un cont distinct de venituri al bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor.