Cresc alocaţiile de hrană pentru pacienţii din spitale


bani_monede

Un proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii prevede majorarea alocaţiilor de hrană pentru pacienţii internaţi în spitalele publice, la 7 – 19,4 lei pentru adulţi şi 3 – 17,5 lei pentru copii, începând cu luna decembrie. Începând cu luna decembrie 2014, nivelul alocaţiilor de hrană va fi actualizat cu indicele preţurilor de consum la mărfuri alimentare, în perioada mai 2008 – septembrie 2014, precum şi creşterea cu 5% a cotei TVA.

Este necesară o actualizare a cuantumului alocaţiilor pentru bolnavi. Acestea au rămas neschimbate din anul 2008 şi nu mai corespund realităţilor, iar succesul tratamentului este dat şi de o alimentaţie corespunzătoare. Proiectul de act normativ pe care îl propunem noi aduce trei noutăţi importante: creşterea efectivă a sumelor destinate alimentaţiei, introducerea unor sume pentru bolnavii în regim de hemodializă (aceştia nu beneficiau de masă chiar dacă programul de dializă se desfăşoară între 4 şi 6 ore), precum şi crearea bazei legale pentru ca autorităţile locale să poată suplimenta aceste sume prin hotărâri ale consiliilor locale pentru spitalele din subordine“, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Actualele alocaţii de hrană stabilite în luna aprilie 2008 se situează între 7,0 lei şi 13,0 lei, pentru bolnavii adulţi, şi între 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii.

Impactul bugetar al noilor alocaţii la nivelul unui an va fi de de 31,67 de milioane de lei, iar pentru ultima lună a anului curent este de 2,64 de milioane de lei. Aceste sume urmează să fie suportate din bugetele de venituri şi cheltuieli proprii ale unităţilor sanitare cu paturi, indiferent de subordonare, ţinând cont că aceste unităţi îşi finanţează cheltuielile integral din veniturile proprii, obţinute potrivit legii.