Pe vremea când bunicii noştri erau prunci şi când 70% din populaţia României trăia în mediul rural, pâinea era considerată un aliment de lux. Mămăliga era hrana cea mai accesibilă! Tot atunci, România era numită “grânarul Europei”, iar grâul românesc se bucura de mare căutare, pretutindeni.
Pâinea albă, pe care astăzi nutriţioniştii o acuză că ar fi un aliment incomplet, lipsit de fibre şi care creşte glicemia la fel de mult precum zahărul pur, era odinioară consumată exclusiv de către boierime, norodul delectându-se zi de zi cu mămăligă rece şi, doar la zi de sărbătoare, cu pâine neagră.
Dacă recolta de grâu era îmbelşugată, ţăranul îl vindea degrabă, spre a-i cumpăra nevestei cercei, ilic şi sulimanuri iar copiilor dulciuri şi ciubote. În ceea ce-l privea, harnicul gospodar se mulţumea doar cu un nou brăzdar de plug, fiindcă restul se ducea pe tabac şi basamac.
Baza dietei rămânea tot mămăliga, chiar şi la sătenii mai înstăriţi, aşa cum se întâmplă astăzi cu pâinea albă, aflată zilnic pe mesele a opt din zece români, puţini fiind cei ce optează pentru pâinea integrală.
Ştiaţi că… există o definiţie legală a pâinii?
Printr-o reglementare care a văzut lumina tiparului la începutul acestui an, respectiv Ordinul preşedintelui ANPC nr. 8/2014 au fost prezentate, cu titlul de ştiri juridice, precizări importante, atât pentru producătorii din industria panificaţiei cât şi pentru noi, consumatorii.
Autorul reglementării a considerat foarte important să stabilească o definiţie a pâinii iar acest lucru e binevenit, pentru că-n ultimele decenii în acest produs s-au aflat adesea ingrediente care, pur şi simplu, n-aveau ce căuta acolo.
Pâinea este, prin definiţie, produsul de panificaţie preparat dintr-un aluat obţinut din variate sortimente de făină, întrebuinţate în amestec ori singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentaţia drojdiei şi precopt/copt sau aflat inclusiv în stare congelată, însă la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză ori… fructe.
Pâinea trebuie să aibă un conţinut de zahăr (în substanţa uscată) nu mai mare de 5% din greutate şi grăsimi, în substanţa uscată, de maximum 5% din greutate. Pâinea nu trebuie comercializată într-o cantitate netă mai mică de 300 de grame iar creşterea acesteia e permisă doar din 100 în 100 de grame.
Pe lângă pâine, s-a considerat de cuviinţă să se precizeze şi care sunt specialităţile de panificaţie. Ele posedă compoziţia pâinii şi trebuie să aibă o greutate netă de cel mult 150 de grame. Acestea sunt batoanele, cornurile, chiflele, covrigii, minibaghetele, franzeluţele şi împletiturile, care se încadrează în grupa produselor de brutărie.
Pâine şi… ştiri juridice
Deşi în ultima perioadă reglementările care privesc industria panificaţiei s-au succedat la foc automat, iată că încă nu s-a spus tot ce era de spus! Ordinul 414/2014 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui ANPC 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României a fost publicat în “Monitorul Oficial” 758/2014.
Prin Ordinul nr. 392/2013 au fost stabilite o serie de cerinţe pe care operatorii economici din domeniu ar face bine să le respecte, atunci când comercializează produse de panificaţie pe cuprinsul ţării, dacă-şi doresc ca noutăţile din contabilitatea proprie să fie îmbucurătoare, să nu facă referiri la amenzile pe care, de altfel, autorităţile se pricep să le împartă cu o mare generozitate, când se pune problema.
Noile ştiri juridice spun că Ordinul nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României nu se va aplica produselor obţinute sau comercializate legal într-un stat membru al UE sau în Turcia şi nici produselor care sunt fabricate legal într-un stat semnatar al acordului privind spaţiul economic european, însă cu o importantă condiţie: cerinţele aplicabile acestor produse în statul respectiv trebuie să asigure un grad de protecţie echivalent celui introdus prin Ordinul 392/2013.
În ianuarie 2014, Ordinul 392/2013 a adus semnificative ştiri juridice pentru operatorii economici care produc şi comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României. Pentru asigurarea informării corecte, complete şi exacte a consumatorilor, la vânzarea produselor de panificaţie neambalate pe teritoriul naţional, operatorii economici au devenit datori să afişeze, în locurile de vânzare, următoarele elemente: denumirea produselor, denumirea producătorului, cantitatea netă/bucată, preţul de vânzare cu amănuntul exprimat în lei/bucată, preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg şi ingredientele cu efecte alergene.
De la cerealele care conţin gluten (anume grâul, orzul, secara), arahide, alune de pădure, lapte sau de la ouă ne putem aştepta sa determine, uneori, alergii. Acelaşi lucru se poate spune şi despre seminţele de susan, care sunt, adesea, presărate peste pâine şi alte produse de panificaţie înainte de-a fi introduse în cuptor.
Până nu demult, în pâinea obişnuită puteau fi găsite cele mai neaşteptate ingrediente, printre care ouăle, laptele sau soia, ca să nu mai vorbim despre cantităţile mari de zahăr ori grăsime (margarină), fără ca nicăieri să fie specificat acest lucru.
Realitatea este că, nici măcar acum, când legislaţia s-a înăsprit, nu poţi fi absolut sigur cu privire la compoziţia unui aliment… decât atunci când ţi-l prepari pe cont propriu, acasă. Nu-i de mirare că au crescut vânzările la roboţii de bucătărie în care introduci făina şi drojdia, pentru a scoate, după câteva ore, o pâine dolofană, rumenă, înmiresmată. O vei consuma cu plăcere, dacă nu ţi-ai descoperit de curând vreo intoleranţă la gluten, caz în care vei trece pe consumul de mămăligă, orez şi cartofi.
Consumul de pâine nu scade!
Pe vremuri, ţărănimea şi proletarii mulţumeau Cerului când puteau pune pe masă o pâine neagră, rotundă şi teribil de gustoasă, în locul mămăligii cea de toate zilele, care, fie vorba între noi, nu-i un aliment complet. Fiindcă, mai recent, mulţi au aflat de beneficiile înlocuirii pâinii albe cu pâinea din făină neagră sau integrală, cererea a sporit şi, tot aşa, oferta de pâine neagră… falsificată.
Când li s-au terminat stocurile de caramel sau de pudră de cacao, folosite pentru a-i conferi făinei albe cu multe zerouri (şi zero conţinut de vitamine) culoarea cea închisă, dorită de tot mai pretenţioşii consumatori, unii producători, imuni la frica de autorităţi şi lipsiţi de scrupule dar plini de ingeniozitate, au recurs la… cenuşa din cuptor.
Câţiva au fost prinşi asupra faptului, alţii îşi riscă în continuare afacerile şi libertatea falsificând produsele alimentare, în vreme ce pâinea rămâne alimentul din care fiecare român consumă anual câte 100 de kilograme. După 1990, consumul de pâine s-a mai diminuat, dar de prin 2009, când criza economică şi-a arătat colţii, s-a înteţit din nou. Semne bune, de belşug!