Proiect privind cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public


Un-numar-de-92-de-taxe-vor-fi-eliminate-si-comasate--Care-sunt-acesteaPropunere legislativă prin care se permite cumulul pensiei cu salariul şi în cazul angajaţilor din sistemul public a fost adoptată de Camera Deputaţilor.

Astfel, propunerea legislativă prevede abrogarea prevederilor din Legea nr. 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşete câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului.

Potrivit declaraţiilor deputatului PSD Ana Birchall, proiectul repară o nedreptate făcută de Guvernul Boc şi vor fi beneficiari şi persoanele sub vârsta standard de pensionare, cum ar fi cadrele militare, dar şi alţi pensionari, fără discriminare.

Propunerea legislativă a fost adoptată la 17 septembrie cu 220 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”împotrivă” şi 41 abţineri.