Proiect prin care medicul nu este funcţionar public


medic
Senatul a decis încă o dată că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, respingând în acest sens cererea de reexaminare a O.G. nr. 2/2014 pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a preşedintelui Traian Băsescu.

Articolul criticat de şeful statului prevede că, “având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia“.

Preşedintele a arătat, în cererea de reexaminare, că prin această modificare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru “toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale“.

Membrii Comisiei pentru sănătate au propus, însă, respingerea cererii, argumentând că profesia de medic este “liberală prin excelenţă”.

Cererea de reexaminare urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.