Fructe proaspete pentru elevi


sursa-google4

Guvernul a aprobat o hotărâre privind programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, cu un buget de 64,6 milioane lei, din care 31,6 milioane lei reprezintă bani europeni, de care vor beneficia 1,76 milioane de copii din clasele pregătitoare şi clasele I-VIII, din învăţământul de stat şi privat.

Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot începe procedurile de organizare a licitaţiilor pentru implementarea programului odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri.

Documentul vizează stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a unor măsuri adiacente, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în anul şcolar 2014-2015.

Actul normativ a completat lista măsurilor adiacente care pot fi implementate în cadrul acestui program, respectiv organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume sau de activităţi educative practice, precum şi crearea de pagini web prin care să fie oferite informaţii despre implementarea programului.