Month: August 2014

  • Modificarea Legii privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

    Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Plecând de la dispoziţiile Legii nr. 293/2004 şi cele ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare…

  • Primarii vor avea termen 10 zile pentru a-şi alege partidul

    Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede faptul că, pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără a risca să-şi piardă funcţia, primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii declaraţi supleanţi, vor avea la dispoziţie zece zile. Primarii şi preşedinţii de CJ depun…

  • Sprijin financiar pentru Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Bucureşti

    Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiect de H.G. privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare şi achiziţia de mobilier la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sfantul Pantelimon”. În prezent, spitalul este în curs de reamenajare…

  • Farmaciile ar putea vinde online medicamente

    Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de OG pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008. Prin proiectul legislativ se va da posibilitate farmaciilor autorizate să vândă online medicamente dar numai din cele care pot fi eliberate fără prescripţie medicală. “Acest document crează cadrul legislativ pentru vânzarea online a medicamentelor fără prescripţie…

  • Amenzi pentru persoanele care transportă fără autorizaţie de taxi

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în şedinţa Guvernului din 26 august a fost adoptat şi transmis spre aprobare Parlamentului un proiect de Lege pentru completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Prin acest proiect legislativ se creează cadrul legal pentru sancţionarea persoanelor fizice sau juridice care efectuează activităţi…

  • Bugete suplimentate de Guvern

    Executivul a aprobat hotărâri pentru suplimentarea bugetelor Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Economiei şi Curţii de Conturi pentru plata unor titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Totodată, Executivul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Economiei pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe acest an, cu suma de 429 mii lei.…

  • Afişarea pe ecranele bancomatelor a comisioanele aferente operaţiunilor

    Un proiect întocmit de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor prevede obligarea băncilor de a afişa pe ecranele bancomatelor toate comisioanele aferente operaţiunilor pe care un client doreşte să le efecuteze cu un card de debit sau credit, exprimate în suma exactă, nu procentual. Informaţiile privind costurile trebuie să fie vizibile şi uşor de citit, precizând suma exactă pe care o…

  • Încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României

    Guvernul a adoptat o ordonanţă care presupune  încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor (cetăţeni ai altor state decât România, celelalte state membre UE, statele din Spaţiul Economic European şi Elveţia, n.r.) pe teritoriul României. Astfel, străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori. De…

  • Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional

    Noutăţi legislative: Decizia Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional nr. 1/2014 pentru aprobarea Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 613 din data de 19 august 2014. Potrivit actului legislativ, regulile de procedură arbitrală se aplică în arbitrajul intern şi internaţional organizat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional…

  • Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne vor gestiona fondurile UE pentru migranţi

    Proiectul de hotătâre de Guvern lansat în dezbatere de MAI prevede ca peste 60 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se vor ocupa de gestionarea fondurilor UE pentru migranţi, aceştia fiind plătiţi în plus în funcţie de timpul alocat. Reamintim că alături de celelalte state membre UE, România beneficiază de alocări anuale din instrumentele de asistenţă…