Ajutoarele sociale plătite nelegal vor fi recuperate fără dobânzi și penalități


ajutor socialOmul s-a născut în primul rând cu obligații. Noi ne-am obișnuit să punem pe primul plan drepturile, iar despre obligații, o lăsăm mai moale.” (Ion Untaru) Atunci când primim ceva, credem că ni se cuvine, dar, de multe ori, s-a dovedit că nu merităm să primim acel lucru și vine vremea când ni se cere să-l restituim.

În această situație sunt o parte dintre românii cărora statul le-a plătit ajutoare sociale și, în urma verificărilor făcute de organele abilitate, s-a dovedit că acele persoane nu întruneau condițiile legale pentru a beneficia de acei bani.

Cu titlu de știri juridice, legiuitorul a publicat OUG 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistență socială și pentru modificarea art. 101 din legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap în Monitorul Oficial nr. 475 din 27 iunie 2014.

Cine sunt cei care trebuie să restituie banii către stat?

Majoritatea celor care se află în situația de-a fi primit bani de la stat fără să îndeplinească condițiile legale sunt mamele care au primit indemnizații pentru creșterea copilului și au realizat simultan și alte venituri impozabile. Primirea indemnizației pentru creșterea copilului este incompatibilă cu orice altă formă de venit (obținut fie ca agent de asigurări sau din plasare produse cosmetice etc.).

O altă categorie vizată să restituie banii sunt cei care-au primit ajutoare sociale privind venitul minim garantat (formă de asistență socială ce constă în acordarea unui ajutor financiar lunar de la stat). În 2014, cei vizați primeau 141,5 lei pentru o persoană, 255 lei pentru familiile formate din două persoane, 357 lei pentru familiile formate din trei persoane, 442 lei pentru familiile formate din patru persoane și 527 lei pentru cele formate din 5 persoane. Mulți dintre ei au încasat aceste sume ilegal, deoarece erau în evidența agențiilor de ocupare a forței de muncă, dar au refuzat un post sau n-au furnizat date despre veniturile membrilor familiei sau veniturile nete ale familiei, ce le depășeau pe cele prevăzute de lege.

În aceeași categorie se încadrează și cei care au primit nelegal alocația pentru susținerea familiei. Aceștia trebuie să aibă venituri nete lunare sub 530 lei. Mulți au primit subvenții pentru agricultură în perioada în care primeau și aceste alocații și automat au depășit pragul de 530 lei.

Vor restitui banii primiți ilegal și cei care-au beneficiat de ajutor de încălzire a locuinței: familiile și persoanele singure cu venituri reduse, care pot fi cetățeni români, străini și/sau apatrizi care nu beneficiază de alte forme de ajutor pentru încălzirea casei (de exemplu, unele pot fi acordate în baza contractului de muncă). Una dintre condiții este ca beneficiarii să aibă domiciliul sau reședința stabilite în România.

Acest ajutor se acordă doar pentru locuința de domiciliu sau de reședință. Ajutorul de încălzire se acordă în funcție de forma de încălzire și venituri, pe tranșe, începând de la 155 de lei și poate ajunge până la 1.082 de lei, dacă încălzirea este în sistemul de termoficare și 615 lei pentru celelalte forme de încălzire. Nu vor fi beneficiari ai ajutorului de încălzire persoanele care plătesc deja un tarif social. De asemenea, nu se vor acorda aceste ajutoare familiilor sau persoanelor singure, care, în afara locuinței de domiciliu dețin alte imobile în proprietate ori autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani.

Vor trebui să restituie banii și cei care au primit alocația lunară de plasament, indemnizația lunară de hrană privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România, drepturile persoanelor cu dizabilități, ajutorul lunar nerambursabil privind azilul în România.

Care este condiția impusă de OUG 44/2014 pentru a nu plăti penalități și dobânzi?

În scopul stimulării celor în cauză să restituie sumele pe care le-au primit nelegal, cu titlu de știri juridice legiuitorul a stabilit că, dacă ele vor fi date înapoi de beneficiari în 180 de zile de la emiterea deciziei sau a dispoziției de recuperare, atunci statul nu le va mai percepe dobânzi  și penalități.

Dacă cei vizați vor depăși cele 180 de zile acordate de legiuitor, recuperarea sumelor se va face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere, care se vor calcula pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până la recuperarea sumelor.

Pentru a putea recupera aceste sume, statul poate să-i dea în judecată pe cei care au primit ajutoarele sociale nelegale în termenul general de prescripție de 3 ani. Concret, dacă banii au fost primiți în ianuarie 2014 și s-a constatat că sumele nu trebuiau plătite, statul le poate recupera de la cei care nu le dau înapoi de bună-voie până în ianuarie 2017.

Ce se întâmplă cu prestațiile sociale acordate persoanelor cu handicap și plătite nelegal?

Fiind vorba de multe persoane aflate în situația în care au primit din cauza handicapului indemnizații lunare sau indemnizații de însoțitor, legiuitorul a reglementat și pentru această categorie modul în care se pot restitui sumele încasate ilegal.

Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale se vor recupera de la titularul dreptului sau de la familia acestuia. Rețineți că, dacă beneficiarul dreptului a fost o persoană singură și a decedat, recuperarea sumelor nu se va mai realiza.

Rațiunea legiuitorului este determinată de faptul că beneficiarii prestațiilor sociale care locuiesc cu familia folosesc banii primiți pentru gospodăria comună. De aceea, în cazul decesului beneficiarului prestațiilor sociale, familia va restitui statului banii încasați necuvenit.

Pentru a nu plăti dobânzi și penalități, cei vizați trebuie să restituie sumele în 180 de zile de la emiterea deciziei sau a dispoziției de recuperare.

Plouă cu facilități acordate de legiuitor!

Pot fi cazuri în care se constată, de către organele de control, că s-au plătit sume nelegale anterior datei de 27 iunie 2014, când a intrat în vigoare prezenta ordonanță. Legiuitorul le acordă și acestora facilitatea de-a putea plăti fără a li se aplica dobânzi și penalități la sumele ce trebuie restituite, urmând ca zilele de grație (180 la număr) să curgă începând din 27 iunie 2014.

Prinși cu ocaua mică

  Cei care au primit banii de la stat, deși știau că nu mai îndeplinesc condițiile să beneficieze de ei, poate au înțeles, acum, proverbul românesc „câștigul necinstit, n-are spor!” La cei care au primit sume necuvenite „minciuna face jumătate din înconjurul lumii, înainte ca Adevărul să apuce să-și tragă pantalonii.”(Winston Churchill)