Preţurile pentru colectarea laptelui vor putea fi negociate


images

O Hotărâre de Guvern aprobată pe 28 mai şi publicată în Monitorul Oficial, care stabileşte aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013,  arată că agricultorii din sectorul laptelui şi al produselor lactate vor putea negocia preţurile de colectare a laptelui, cu condiţia să se constituie în organizaţii de producători recunoscute.

Aurelia Cristea, ministrul delegat pentru Dialog Social, apreciază că Guvernul continuă sprijinul ferm către dezvoltarea durabilă a sectorului agricol din România.

Totodată, pentru adoptarea acestor măsuri au fost organizate dezbateri cu reprezentanţi ai crescătorilor de bovine şi specialişti ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Actul normativ reglementează condiţiile specifice ce trebuie îndeplinite de organizaţiile de producători în relaţiile contractuale şi criteriile tehnice necesare recunoaşterii acestora.

Hotărârea a fost aprobată în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1308/2013 al Parlamentului European, iar măsurile adoptate vor fi implementate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.