Noi reguli la obţinerea permisului de conducere


rutier

Ministerul Afacerilor Interne a lansat spre dezbatere publică proiectul de ordin, care actualizează dispoziţiile referitoare la examinare şi condiţiile pe care candidaţii doritori de a obţine permis de conducere trebuie să le îndeplinească pentru a susţine examenul, şi prevede obligarea ataşării la dosarul de examinare a unui nou document.

Astfel noul document este “declaraţia pe propria răspundere a candidatutului“, dată sub sancţiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal – act oferit de orice program legislativ, din care să rezulte că nu are reşedinţa normală într-un alt stat membru al Uniunii Europene”.

Potrivit normelor actualizate la zi, dosarul de examinare trebuie să conţină următoarele documente:
– cererea-tip, semnată de candidat;
– fişa de şcolarizare, emisă de şcoala de conducători auto în cadrul căreia candidatul a absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medical «apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa…», corespunzător categoriei pentru care se solicită examinarea; documentul eliberat de unitatea de asistenţă medicală autorizată, care atestă grupa de autovehicule pe care solicitantul este apt să le conducă, se păstrează la şcoala de conducători auto care a pregătit candidatul;
– certificatul de cazier judiciar în termenul de valabilitate;
– copia actului de identitate valabil;
– dovada de plată a taxelor şi tarifelor aferente obţinerii permisului de conducere.