Un magistrat – fost avocat, este, oare… mai bun de promovare?


ccrNimeni nu ar trebui să uite, vreodată, că în România toţi cetăţenii sunt egali în faţa legilor şi a autorităţilor publice. Nicio reglementare nu poate încălca acest principiu constituţional!

Printre cele mai interesante ştiri juridice recente se numără şi Decizia Cuii Constituţionale nr. 176/2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Aceasta a fost publicată, conform programului legislativ, în “Monitorul Oficial” nr. 351/2014. Excepţia de neconstituţionalitate priveşte acele prevederi ale Legii nr. 303/2004 care se referă la condiţiile minime de vechime necesare promovării ierarhice.

La primul alineat al art. 50 din legea amintită se precizează că, pentru numirea într-o funcţie de conducere, se cer magistratului următoarele condiţii minime de vechime:

– pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de judecătorie ori de prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie, o vechime de 5 ani în funcţia de judecător sau procuror;

– pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte de tribunal, preşedinte de secţie la tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal şi procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă tribunal, o vechime de 6 ani în funcţia de judecător sau procuror;

– pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă curtea de apel, o vechime de 8 ani în funcţia de judecător sau procuror.

 

Care este sursa neconstituţionalităţii? Iată!

Domnul V.V., magistrat, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate împotriva prevederii conform căreia, la calcularea vechimii prevăzute în cazurile de mai sus (vechimea necesară de 5, 6, 8 ani), se va lua în seamă şi perioada în care judecătorul sau procurorul a fost, mai înainte, avocat.

Din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură reiese că admiterea în magistratură se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, aptitudinilor şi bunei reputaţii, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii. Ca şi în art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, se precizează că, la examinarea pentru admiterea în magistratură, pot participa:

– foştii magistraţi ce şi-au încetat activitatea din motive neimputabile lor;

– personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, CSM, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din INM;

– avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, juriştii;

– personalul de probaţiune cu studii juridice;

– ofiţerii de poliţie judiciară cu studii juridice;

– grefierii cu studii juridice (superioare);

– persoanele care au îndeplinit funcţii juridice la Parlament, Administraţia Prezidenţială, Guvern, CCR, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ etc.

– cadrele didactice din învăţământul juridic superior (acreditat);

– magistraţii asistenţi de la ÎCCJ, cu vechimea de cel puţin 5 ani.

Aşadar, în afară de avocaţi, există şi alte numeroase profesii juridice ce dau dreptul de a participa la concursul pentru admiterea în magistratură. Aici apar întrebările!

Întrucât există mai multe profesii juridice care permit, în egală măsură, participarea la concursul pentru intrarea în magistratură, de ce oare numai foştilor avocaţi, actualmente magistraţi, li se iau în seamă anii de exercitare a profesiei anterioare, când se pune problema numirii într-o funcţie de conducere? Să fie avocaţii mai “iubiţi de soartă”, în vreme ce juriştii sau notarii sunt mai prejos? De ce este mai facilă promovarea avocaţilor pe un post de conducere?

Aceste întrebări l-au îndemnat pe magistratul V.V., direct interesat, întrucât îi era influenţat progresul în carieră, să invoce neconstituţionalitatea, în mod necenzurat. Firesc, a făcut apel la prevederile art. 16 alin. 1 din Constituţie, care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice a tuturor cetăţenilor, fără privilegii şi discriminare.

Acum avem toate datele problemei. Să vedem ce s-a decis la Curtea Constituţională!

Conform procedurii, actul de sesizare a neconstituţionalităţii a fost adus la cunoştinţa Avocatului Poporului, a Parlamentului şi-a Guvernului. Avocatul Poporului a apreciat că s-a vizat completarea prevederilor criticate, adică recunoaşterea egalităţii tuturor profesiilor juridice la calculul vechimii necesare pentru avansarea ierarhică în magistratură.

În opinia Avocatului Poporului, Curtea Constituţională se poate pronunţa, însă, doar asupra constituţionalităţii legii, fără a o completa (just!). Ce opinie a avut Parlamentul? Dar Guvernul? Linişte deplină. Nu s-a ostenit nimeni să comunice Curţii. Or fi prea ocupaţi… cu altele!

Curtea Constituţională n-a trecut cu vederea respectivul privilegiu, prin care vechimea avocatului era pusă mai presus decât a celoralţi profesionişti ai dreptului, care, la momentul admiterii la concursul de intrare în magistratură dar şi după, trebuie consideraţi egali în drepturi şi obligaţii.

De vreme ce au fost consideraţi, în bloc şi fără vreo deosebire, apţi a face faţă exigenţelor profesiei de magistrat, nu există motive pentru a li se refuza ulterior accesul la o funcţie de conducere, mergând pe idei de tipul “între noi fie vorba, tu, domnule X, ca fost avocat, eşti mai potrivit să promovezi la instanţa superioară, decât colegul Y, care-a fost doar grefier”. Inadmisibil!

S-ar fi putut opina, iarăşi greşit, că, întrucât un avocat a fost poziţionat mult mai aproape de “munca de instanţă” decât un notar sau un profesor de drept, ulterior i s-ar cuveni lui prioritate, ca magistrat aspirant la promovare. Şi această ipoteză cade!

Promovarea examenului de admitere în magistratură a fost singurul criteriu pentru a fi pus semnul egalităţii între toţi cei ce l-au promovat. Nu se poate spune “toţi suntem egali, dar fostul avocat este mai egal decât tine”!

Deşi există posibilitatea legiuitorului de-a fixa cerinţe pentru ocuparea unor posturi, nu se poate goni pe panta abruptă discriminării, astfel încât persoane aflate într-o situaţie concretă identică să primească un tratament legal aparte, în mod vădit potrivnic Constituţiei.

 

Aşadar…

După cum just s-a afirmat, CCR nu va completa şi nu va modifica legea. Curtea Constituţională şi-a făcut treaba: a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de domnul V.V., în dosarul 3718/1/2013 al ÎCCJ. Decizia este definitivă, general obligatorie!

Armonizarea legislaţiei cu legea fundamentală va intra în sarcina legiuitorului. Curtea a trebuit doar să se pronunţe în privinţa constituţionalităţii. Prin urmare, deşi n-a binevoit să-şi spună părerea până acum, legislativul va trebui să dea o rezolvare admisibilă şi constituţională ecuaţiei.

Rămâneţi, în continuare, conectaţi la noutăţile juridice, spre a afla soluţia găsită de legiuitor, pentru mulţumirea tuturor şi oferirea de şanse identice la promovarea în ierarhia judecătorească!