Diminuarea datoriilor acumulate de companii din industria de apărare


datorii
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Guvernul a adoptat, în şedinţa din 13 mai 2014, OUG privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare.

Prin OUG sunt anulate obligaţiile fiscale în sumă de 1.104.094 mii lei datorate de unii operatori economici din industria de apărare.

Actul normativ vizează numai operatorii economici cu capital integral de stat din industria de apărare care sunt de interes strategic pentru statul român şi au o pondere semnificativă în producţia de armament muniţie, blindate, furnizori de bază pentru Forţele Sistemului Naţional de Apărare. Concomitent cu această măsură sunt necesare alte acţiuni de reorganizare şi restructurare pentru operatorii economici din industria de apărare, care să conducă la viabilizarea acestora.

Totodată, în cazul operatorilor economici la care statul este acţionar integral sau majoritar, se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală si obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor externe garantate de stat.

Măsurile propuse prin această OUG nu se aplică operatorilor economici cu capital majoritar de stat şi nici operatorilor economici din industria de apărare care produc sau comercializează produse care nu sunt destinate unor scopuri militare.

Totodată, la adoptarea OUG cauză, s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 346 din Tratatul de funcţionare a UE, potrivit cărora orice stat membru poate lua măsurile pe care la consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război, precum şi de faptul că măsurile propuse nu distorsionează concurenţa pe piaţa internă pentru produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare.