Guvernul a anulat obligaţiile fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare


penalitati 1Obligaţiile fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război au fost anulate de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.

Deoarece nu există surse de finanţare pentru stingerea acestor obligaţii este nevoie de a anula datoriile, pentru a nu se ajunge în situaţia în care companiile din industria de apărare să intre în faliment, fapt care ar conduce la imposibilitatea asigurării capacităţilor necesare protejării, “în timp real”, a intereselor esenţiale şi ale siguranţei naţionale, arată documentul.

Companiile ale căror datorii vor fi anulate sunt: Tohan Zărneşti, Carfil Braşov, Metrom Braşov, Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Mija, Uzina Automecanică Moreni, Arsenal Reşiţa, Uzina Mecanică Bucureşti, Electromecanica Ploieşti, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti, Pirochim Victoria, Fabrica de Pulberi Făgăraş.