Prevederi neconstitutionale în legea medierii. CCR a decis! Ai ceva de zis?


mdtPuţin după “ziua mediatorului”, Curtea Constituţională a venit (pe nepusă masă) cu un “cadou”. O cutie a Pandorei? CCR a hotărât că obligaţia de a lua parte la şedinţa informativă legată de mediere este neconstituţională! În comunicatul CCR se precizează, de mai era loc de vreo îndoială, că recenta decizie este una de nestrămutat. Şi obligatorie! Dar este, oare, o decizie de bun augur? Ne-ar prii, acum, un răspuns necenzurat!

Să examinăm prevederile cărora tocmai le-a fost aplicată eticheta de “neconstituţional”, conform ştirilor juridice! Nu trebuie să căutăm prea mult în programul legislativ! Ajungem lesne la prevederile art. 2 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

La art. 2 alin. (1) se precizează că, în condiţiile în care legea nu prevede altcumva, părţile au îndatorirea să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în scopul rezolvării conflictelor civile, de familie etc. Verdict recent: neconstituţional!

Alte prevederi au rămas în picioare, nefiind etichetate ca neconstituţionale! E vorba despre art. 2 alin. (11), conform căruia participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii se dovedeşte prin intermediul unui certificat de informare, eliberat de mediator. Tot de acolo reiese că atunci când una dintre părţi refuză (în scris) participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei efectuate în acest sens ori nu vine la data stabilită, mediatorul va alcătui un proces-verbal. Acesta va fi anexat dosarului instanţei.

Potrivit alin. (12) al art. 2, care-a fost, şi el, declarat neconstituţional, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată drept inadmisibilă, dacă reclamantul nu-şi respectă îndatorirea de-a lua parte la şedinţa de informare privind medierea, mai înainte de înaintarea cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului, până la termenul anume fixat.

Aceste două prevederi nu mai au multe zile în faţă! Vor supravieţui doar puţin după publicarea în “Monitorul Oficial” a deciziei plenului CCR prin care li s-a declarat neconstituţionalitatea.

 

Medierea la români

Şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii a devenit obligatorie abia de anul trecut, prin puterea Legii 115. Istoria transformărilor prin care a trecut Legea 192 a medierii e întortocheată. Iată că nici acum, la 8 ani de la adoptarea primei sale forme nu ştim precis unde vrem să ajungem, cu medierea.

Cu atâtea dese schimbări, din semestru-n semestru, mediatorii merg într-una pe nisipuri mişcătoare. Legislaţia e tare alunecoasă, imprevizibilă, în ţara noastră. Până la urmă devine neclar dacă, nu cumva, ne aflăm iarăşi pe acel neplăcut teren al formelor fără fond despre care vorbea Titu Maiorescu, în privinţa importului românesc de instituţii occidentale. Formal, declarăm că vrem mediere ca-n vest, dar le punem mediatorilor beţe în roate. Halal consecvenţă!

De o bucată de vreme, o parte dintre atribuţiile mediatorilor au fost preluate de avocaţi, care mimau şedinţele de mediere (că erau obligatorii!), pentru ca, de fapt, să împingă-n grabă părţile către instanţă. Ne mai mirăm că nici pruncii nu cred în basmul degrevării instanţelor?!

Părţile aflate-n contradictoriu ar putea salva, prin mediere, bani, timp, energie psihică (litigiile generează stres; incertitudinea îmbolnăveşte!). Şedinţa de informare asupra medierii este gratuită şi chiar dacă obligativitatea sa a supravieţuit doar un an, ea a scutit, uneori, multe osteneli şi cheltuieli legate de înfăţişările în instanţă.

Un mediator cu vocaţie e şi-un bun psiholog, ştiind mereu că dincolo de revendicările pecuniare şi pretenţiile concrete, omul rămâne o fiinţă controlată de (re)sentimente şi orgolii. Trebuie lucrat şi aici cu părţile din conflict, întrucât adesea doar absenţa empatiei, a concordiei, împiedică raţiunea să funcţioneze, pentru a stăvili conflictul!

Practic discutând, doar obligarea reclamantului de a prezenta instanţei actul ce vădeşte că a trecut pe la mediere, fără a stabili vreo îndatorire şi-n sarcina pârâtului (ce ar fi trebuit să fie prezent la şedinţa de informare), n-a putut impulsiona dezvoltarea instituţiei medierii.

Pe reclamanţii neinstruiţi, puşi pe răzbunare, nu-i interesa decât găsirea scurtăturii spre instanţă. Aşadar, avocatul se oferea să “furnizeze” rapid înscrisul care să certifice participarea la şedinţa obligatorie de informare. Hârtia conta. Şedinţa putea să nici nu aibă loc. Aşa a stagnat medierea. Când doi se ceartă, prin tribunale, al treilea câştigă. Aşa se fac afacerile de succes!

Suntem în zona crepusculară a formelor fără fond. Formalism fără realizări palpabile!

Mai bună-i sabia grea a zeiţei justiţiei, decât rodnica ramură de măslin a bunei înţelegeri, nu-i aşa? Cam aceasta-i mentalitatea! Există distincţii clare între jurişti, notari şi avocaţi! Tot aşa ar fi trebuit să existe, de la început, delimitări nete între toţi aceştia şi mediatori, dacă se dorea cu adevărat dezvoltarea medierii, drept cale alternativă de soluţionare a diferendelor.

Într-o ţară în care bogăţia nu-i dă afară din case pe cetăţeni şi-n care ştirile din fiscalitate dau bătăi de cap, ar trebui să ne gândim mai des că mersul în instanţă implică costuri enorme, ale statului şi-ale justiţiabililor. Justiţiabilul ţine îngrijorat evidenţa a costurilor litigiului, fără a avea şi certitudinea câştigării cauzei. Cheltuielile judecării sutelor de mii de litigii se repartizează tuturor contribuabililor, nu doar celor aflaţi în cauză.

Medierea poate deveni o alternativă simplă, maleabilă şi rapidă de asanare a conflictelor şi obţinere a reparaţiilor. Putem solicita ajutorul mediatorului oricum, şi fără şedinţa de informare obligatorie (pentru încă puţină vreme!). Din neştiinţă, mulţi viitori justiţiabili perdanţi refuză din start medierea, fără să bănuiască realele sale avantaje – oportunităţi majore de decizie personală, discreţie, grabnica tranşare a diferendului…

Până ce ar fi intrat lucrurile pe făgaş, ar fi fost utilă, poate, obligativitatea prezentării la şedinţa de informare pentru ambele părţi aflate-n conflict, înainte de a merge în instanţă. Dar acum ne aflăm mai departe ca oricând de-o aşa soluţie. Nu noi suntem chemaţi să decidem, aici! CCR s-a pronunţat, considerând că obligativitatea şedinţei de informare privind medierea nu-i decât o îngrădire a accesului liber la justiţie, prevăzut în legea fundamentală.

Cum s-a impietat accesul la justiţie, când nu procedura medierii era obligatorie, ci numai banala şi gratuita şedinţă de informare? CCR va reveni cu detalii, în Monitorul Oficial. Ţineţi aproape.

Mai departe, se va lăsa Cezarului (CCR) ce-i al său. Unde e lege, nu-i spaţiu de tocmeală!