Noi modificări la Codul Fiscal


Codul-fiscalÎn Monitorul Oficial din 4 aprilie a fost dată publicării O.U.G. nr. 14/2014 pentru completarea art. 176 din Codul fiscal.

Prin prezentul act normativ se propune acordarea unei reduceri de accize de 40 de euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, respectiv 400,395 euro/1000 litri sau 473,85 euro/to, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone precum şi pentru transportul de călători, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public de călători, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor şi a remorcilor acestora. Reducerea de accize se realizează prin restituire diferenţei 40 de euro/1.000 litri operatorilor economici licenţiaţi în UE.

Astfel, prezentul act normativ este promovat pentru a preîntâmpina posibilele efecte negative ale creşterii nivelului de accize pentru motorină cu 70 euro/1000 litri începând cu data de 1 aprilie 2014 în sectorul transporturilor de mărfuri şi de persoane, exclusiv transportul public de călători, pentru care se prevede acordarea unui nivel de accize diferenţiat cu 40 de euro/1.000 litri cu parcurgerea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat.