Condiții care interzic străinilor să intre în România


Traian-Basescu

Președintele Traian Băsescu, se arată nemulțumit de activitatea partidului Jobbik, și a cerut Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor acestui partid în România.

“Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist”, a spus Băsescu.

Potrivit O.U.G. nr. 194/2002, care reglementează regimul străinilor în România, intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care:

– posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;
– nu sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declaraţi indezirabili;
– nu au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au încercat să treacă frontiera României cu documente false;
– pe numele lor nu au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării;
– nu prezintă un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

Legea menționată subliniază faptul că străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau siguranţei naţionale.