Analize şi dezbateri privind Codul Etic


procedura-fiscala-580x385Potrivit declaraţiilor ministrului Educației Naționale, Remus Pricopie, în ceea ce priveşte Codul Etic, există un prim draft de modificare a Legii educației în acest sens. Acesta va fi făcut public după primirea observațiilor de la juriști și după consultarea cu sindicatele.

De asemenea ministrul a mai adăugat că acest document încă se află în dezbatere publică și există motive importante pentru care acest Cod mai trebuie să treacă prin procesul de analiză și dezbatere.

Un cod etic aprobat așa pur și simplu din biroul ministrului nu va produce niciun efect dacă el nu este discutat înainte în primul rând cu profesorii, cu părinții, cu studenții și practic el să fie cunoscut înainte de a fi aprobat oficial. (…) De asemenea, avem nevoie de niște modificări legislative care să vizeze pe de o parte modalitatea prin care putem să asigurăm un anumit tip de protecție instituțională ...”, a precizat Remus Pricopie.