Legea descentralizării – neconstituţională


1

Ultimele noutăţi legislative în ceea ce priveşte descentralizarea constau în declararea neconstituţionalităţii de către Curtea Constituţională a României (CCR) a Legii descentralizării, pe motiv că nu respectă Legea cadru a descentralizării nr.195/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 453/2006.

În cele 106 pagini emise de CCR sunt expuse motivele declarării neconstituţionale a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică.

Astfel legea nu respectă art. 5 alin.(1) din Legea-cadru nr.195/2006, în ceea ce priveşte transferul competenţelor care este fundamentat pe analize de impact şi realizat pe baza unor metodologii specifice şi a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.