Obligativitatea schimbării denumirii ONG-urilor în dezbatere la CC


1

Proiectul de lege care prevede modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/2000, şi adoptat în 10 decembrie de Camera Deputaţilor, cameră decizională, va fi dezbătut de Judecătorii Curţii Constituţionale (CC). Necesitatea procesului de dezbatere a apărut în urma sesizării transmise de preşedintele Traian Băsescu cu privire obligativitatea schimbării denumirii pentru asociaţiile şi fundaţiile care au titulaturi similare celor ale unor instituţii sau structuri profesionale.

Reamintim că proiectul de lege interzice folosirea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, precum: “comisariat”, “inspectorat”, “gardă”, “autoritate”, “consiliu”, “agenţie”, “poliţie”, “jandarmerie”, “protecţia consumatorilor” sau derivatele acestora.

Nemodificarea titlului ar duce la dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Preşedintele Traian Băsescu relatează ca în cazul aplicării proiectului de lege adoptat s-ar ajunge la o nouă încălcare a legii fundamentale.

APADOR-CH şi alte 17 organizaţii neguvernamentale au declarat că sub ameninţarea desfiinţării va fi imposibil funcţionarea normală, atragerea de noi membri, dar şi participarea la concursurile pentru finanţarea de proiecte.