Program pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport – aprobat de Parlamentul European


erasmusNoutăţi legislative: Parlamentul European a aprobat noul program al UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport – “Erasmus+”, planificat să înceapă în ianuarie 2014. Programul, care se va desfăşura pe o perioadă de şapte ani şi care are ca scop stimularea dezvoltării competenţelor şi a capacităţii de inserţie profesională şi sprijinirea modernizării sistemelor de învăţământ, de formare profesională şi pentru tineret, va beneficia de un buget de 14,7 miliarde euro, cu 40% mai mare decât nivelurile actuale.

Peste 4 milioane de persoane vor beneficia de sprijin pentru a studia, pentru a urma cursuri de formare profesională, pentru a munci sau pentru a desfăşura activităţi de voluntariat în străinătate, printre acestea numărându-se 2 milioane de studenţi din învăţământul superior, 650.000 de ucenici şi de elevi din învăţământul profesional, precum şi peste 500.000 de tineri implicaţi în programe de schimb de experienţă sau de voluntariat în străinătate.

Studenţii care intenţionează să urmeze un program complet de studii de masterat în străinătate, pentru care rareori sunt disponibile granturi sau împrumuturi naţionale, vor beneficia de o nouă schemă de garantare a împrumuturilor, gestionată de Fondul european de investiţii. Erasmus+ va oferi, de asemenea, finanţare pentru personalul din educaţie şi formare, pentru lucrătorii din domeniul tineretului şi pentru parteneriate între universităţi, colegii, şcoli, întreprinderi şi organizaţii non-profit.

În cadrul Programului, două treimi din buget se alocă pentru oportunităţi de studiu în străinătate, atât pe teritoriul UE, cât şi în afara sa, iar din restul bugetului se vor sprijini parteneriate între instituţii de învăţământ, organizaţii pentru tineret, întreprinderi, autorităţi locale şi regionale şi ONG-uri, precum şi reforme de modernizare a educaţiei şi a formării profesionale şi de promovare a inovării, a spiritului antreprenorial şi a capacităţii de inserţie profesională.

Erasmus+ urmează să fie lansat într-un moment în care aproape şase milioane de tineri din UE sunt şomeri – cu niveluri care depăşesc 50% în Spania şi în Grecia. În acelaşi timp, există peste 2 milioane de locuri de muncă vacante, iar o treime dintre angajatori declară că întâmpină dificultăţi în angajarea de personal cu competenţele necesare. Aceasta demonstrează existenţa unei lacune semnificative în materie de competenţe în Europa. Erasmus+ va aborda problema acestei lacune oferind cetăţenilor oportunităţi de studiu, de formare profesională sau de acumulare a experienţei în străinătate.