Dezbateri privind modificarea Legii partidelor politice


100114201185377331
Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, şi preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, au anunţat că vor sesiza Curtea Constituţională cu privire la propunerea legislativă a deputatului liberal Octavian Bot care modifică Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial nr. 550 din 6 august 2012, considerând că proiectul respectiv este nedemocratic şi neconstituţional.

Eugen Tomac a menţionat că a făcut deja un apel către partidele parlamentare din opoziţie pentru a sprijini Mişcarea Populară în demersul de sesizare a Curţii Constituţionale.

Plenul Senatului a adoptat propunerea legislativă a deputatului Octavian Bot prin care Legea nr. 14/2003 a partidelor politice este modificată, astfel încât “elimină confuzia din rândul electoratului, nepermiţând unui partid preluarea capitalului de imagine al unei asociaţii sau fundaţii, constituite cu scopuri şi obiective nepolitice”.

Propunerea de lege prevede că fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală, denumire prescurtată şi semn permanent proprii, fiind interzisă utilizarea aceloraşi denumiri şi simboluri grafice anterior înregistrate.