Prevederi privind emisiile industriale


1Prevenirea şi controlul integrat al poluării rezultate din activităţile industriale, stabilirea condiţiilor pentru prevenirea sau, în cazul în care nu este posibil, pentru reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, precum şi pentru prevenirea generării deşeurilor, au fost reglementate prin Legea nr. 278/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 671 din 1 noiembrie 2013.

Potrivit Legii nr. 278/2013, este interzisă operarea fără autorizaţie integrată de mediu/autorizaţie de mediu a oricărei instalaţii sau instalaţii de ardere, instalaţii de incinerare a deşeurilor sau instalaţii de coincinerare. Autorizaţia integrată de mediu/Autorizaţia de mediu se emite pentru una sau mai multe instalaţii sau părţi ale instalaţiilor exploatate de către acelaşi operator pe acelaşi amplasament. În situaţia în care o autorizaţie integrată de mediu/autorizaţie de mediu vizează două sau mai multe instalaţii, aceasta prevede condiţii care să asigure că fiecare instalaţie îndeplineşte cerinţele legii.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte, după caz, reguli general obligatorii pe categorii de activităţi, asigurând o abordare integrată şi un nivel ridicat de protecţie a mediului, echivalent celui care poate fi atins prin stabilirea, în autorizaţia integrată de mediu, a unor condiţii individuale corespunzătoare fiecărei instalaţii.

În situaţia în care un standard de calitate a mediului prevede condiţii mai stricte decât cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă pentru protecţia mediului responsabilă cu emiterea autorizaţiei integrate de mediu impune, în autorizaţia integrată de mediu, măsuri suplimentare, fără a afecta alte măsuri care se aplică pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului cu responsabilităţi în domeniul prevăzut de lege, au obligaţia să urmărească şi să se informeze cu privire la evoluţia celor mai bune tehnici disponibile şi la publicarea oricăror concluzii noi sau actualizate privind cele mai bune tehnici disponibile şi să pună la dispoziţia publicului interesat informaţii cu privire la acestea.

Legea nr. 278/2013 intră în vigoare la 1 decembrie 2013 şi nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau testării de noi produse şi procese.