Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Legea privind reforma în domeniul sănătăţii – modificări

images

Pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost postat spre dezbatere publică proiectul de act normativ Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Astfel potrivit proiectului de act normativ schimbările preconizate se referă la premisele necesare distribuirii cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, facilitându-se astfel accesul persoanelor asigurate în vârstă de peste 18 ani la serviciile medicale, medicamente şi dispozitive medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, se reglementează modalitatea de distribuţie a cardurilor, prin servicii poştale, astfel încât persoanele asigurate să poată intra în posesia cardului. Acest fapt s-a datorat faptului că Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Societatea Naţională de Medicină de Familie nu au fost de acord cu distribuirea prin intermediul cabinetelor de medicină de familie a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.