Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiectul de modificare a Constituţiei va fi trimis Comisiei de la Veneţia în 2014

constitutieModificarea Constituţiei rămâne o prioritate a USL, însă forma finală a proiectului va fi trimisă Comisiei de la Veneţia în cursul anului 2014 şi nu la finele acestei luni, cum se convenise iniţial, a afirmat, la Piteşti, preşedintele PNL, Crin Antonescu.
“Probabil în cursul anului 2014, când vom avea forma definitivată, vom avea şi o consultare cu Comisia de la Veneţia. Rămâne o prioritate pentru USL. (…) Noi am vorbit despre modificarea Constituţiei în campania electorală şi în prima zi în care am intrat în Parlament cu noua majoritate ne-am apucat de asta şi am şi făcut-o”, a precizat Crin Antonescu.
El a declarat că întârzierea finisării proiectului s-a datorat deciziei Curţii Constituţionale cu privire la la aplicarea noii legi a referendumului doar după un an de la adoptare, iar reprezentanţii Comisiei de la Veneţia vor fi informaţi despre motivele amânării.
“Am convenit, la data respectivă, că undeva spre finele lui septembrie le vom trimite forma finală, poate chiar adoptată deja într-una dintre Camere. Când am făcut această înţelegere, nu ştiam că va putea veni o decizie a Curţii Constituţionale care să ne spună că legea referendumului este constituţională, dar că nu vor dânşii să o aplicăm un an de zile. Şi atunci sigur că tot calendarul s-a schimbat, noi nu am mai abordat (…) noua formă de modificare a Constituţiei în Senat şi, ca atare, nu avem o nouă formă de trimis Comisiei de la Veneţia”, a precizat liderul liberalilor.
Crin Antonescu a participat duminică, la Piteşti, la Conferinţa Teritorială a PNL Argeş, în cadrul căreia au fost alese structurile de conducere ale organizaţiei judeţene.