Măsuri pentru implementarea unei abordări fiscale unitare


euroPotrivit Ministerului Finanţelor Publice, introducerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul veniturilor obţinute din chirii de persoanele fizice, este o măsură ce are în vedere lărgirea bazei de contribuţie, reprezentând un prim pas în vederea implementarii unei abordări fiscale unitare, astfel încât contribuţiile pentru sănătate să fie plătite de către persoanele care obţin venituri şi din alte surse decât cele de natură salarială.
În ceea ce priveşte impozitarea diferenţiată a proprietăţilor în funcţie de utilizarea acestora, începand cu 1 ianuarie 2014, MF menţionează că această prevedere nu este o noutate introdusă în actuala scrisoare, ci reprezintă o măsură asumată prin scrisorile precedente şi care a fost menţinută în noua scrisoare.
Cât priveşte scăderea TVA pe tot lanţul de producţie şi distribuţie a pâinii, respectiv şi pentru făina şi grâu, de la 24% la 9 %, aceasta a fost asumată de către Guvern în programul de guvernare. Măsura a fost intens solicitată şi de mediul de afaceri fiind foarte bine primită de către acesta. Ea oferă premisele dezvoltării unei pieţe concurenţiale loiale, în care oamenii de afaceri corecţi îşi pot dirija eforturile pentru dezvoltarea businessului, pentru investiţii.
Această măsură reflectă în mod pragmatic preocuparea Ministerului Finanţelor Publice şi a Guvernului pentru diminuarea evaziunii fiscale şi creşterea colectării la bugetul de stat. Lupta împotriva evaziunii fiscale este un obiectiv prioritar asumat al Ministerului Finanţelor Publice.

,