Va fi schimbat sistemul de decontare a fondurilor UE


împrumutPotrivit declaraţiilor ministrului Eugen Teodorovici a discutat cu premierul Victor Ponta implementarea unui sistem de virare a banilor europeni prin bancă, de la Comisia Europeană până la companiile care contractează lucrările finanţate din fondurile comunitare.

De asemenea, Teodorovici a mai spus că Polonia foloseşte astăzi un sistem bancar pentru a transfera banii către beneficiari, dar se opreşte la nivelul de beneficiari, nu merge mai departe către contractori.

“Soluţia pe care am propus-o, pe care am discutat-o cu primul ministru şi pe care vrem să o implementăm este de a folosi, la fel, o bancă sau un grup de bănci prin care banii europeni să fie transferaţi, şi partea de cofinanţare aferentă, transferaţi direct contractorului. În momentul în care un bon de plată din sistem de undeva s-a dat către această bancă, banca respectivă are o zi, maxim două să spunem, pentru a transfera banii direct în contul contractorului respectiv, fie că e de lucrări, de servicii, de orice fel de contract”, a mai adăugat ministrul.