Categories
Legislaţie rutieră Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiect privind siguranţa rutieră

downloadMinisterul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Legea privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră.

Astfel, potrivit actului normativ, legea are drept scop facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii între autorităţile competente din România şi cele din celelalte state membre sau din statele participante, privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, atunci când încălcarea a fost săvârşită cu un vehicul înmatriculat într-un stat membru sau stat participant, altul decât statul în care a fost săvârşită fapta, precum şi facilitarea executării de către autorităţile române a sancţiunilor aplicate pentru încălcări săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate în alte state membre.

De asemenea, prezenta lege se aplică următoarelor încălcări ale normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, denumite în continuare încălcări:
a) excesul de viteză;
b) nefolosirea centurii de siguranţă;
c) nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului;
d) conducerea sub influenţa alcoolului;
e) conducerea sub influenţa stupefiantelor;
f) nefolosirea căştii de protecţie;
g) utilizarea unei benzi interzise;
h) utilizarea ilegală a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare în timpul conducerii.