Proiect: Modificarea OUG nr. 195/2002 – Codul rutier


descărcareConform unei propuneri a Ministerului Public, prelungirea dreptului de a conduce pentru şoferii cu permisul reţinut, cercetaţi sau judecaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni sau implicarea în accident, ar urma să fie hotărâtă o singură dată de procuror sau judecător, şi nu din 30 în 30 de zile.
Propunerea de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 195/ 2002 (Codul rutier) a fost trimisă Ministerului Afacerilor Interne de către procurorul general al României Tiberiu Niţu.
Sunt vizate dispoziţiile articolului 111, alineatul 6, din actul normativ, care se referă la prelungirea periodică a dreptului de circulaţie a conducătorului auto care a săvârşit anumite infracţiuni sau a fost implicat într-un accident cu victime.
În forma actuală a actului normativ, prelungirea se face la un interval de 30 de zile de către procuror sau instanţa de judecată, în funcţie de faza procesuală în care se află cauza, până la rezolvarea definitivă a acesteia.
Propunerea de modificare urmăreşte degrevarea procurorului care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei, în sensul de a dispune cu privire la dreptul de circulaţie o singură dată, până la adoptarea unei soluţii în faza de urmărire penală, respectiv rămânerea definitivă a soluţiei, cu posibilitatea reexaminării actului din oficiu, la cererea părţilor sau la sesizarea organelor de poliţie, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
Astfel, articolul 111, alineatul 6, ar urma să aibă, următorul conţinut: “La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Modul de rezolvare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s‐a comis fapta”.
După alineatul 6, se propune introducerea a 2 noi alineate, cu următorul cuprins: “Soluţia dată cererii de prelungire a dreptului de circulaţie poate fi reexaminată, de procurorul sau de instanţa care a dispus‐o, din oficiu, la cererea părţilor ori la sesizarea organelor de poliţie” şi respectiv “La soluţionarea cauzei, rezoluţia sau ordonanţa prin care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s‐a comis fapta”.
Alineatul 1, litera b, din articolul 111, coroborat cu alte articole din Codul rutier, prevede reţinerea permisului de conducere pentru: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare, conducerea de către o persoană care deţine permis pentru altă categorie de autovehicule sau căreia permisul i-a fost retras sau anulat, care are suspendat dreptul de a conduce sau nu are dreptul de a conduce în România, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool sau se află sub influenţa unor produse stupefiante, refuzul şoferului de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, părăsirea locului accidentului cu victime sau produs în urma unei infracţiuni fără încuviinţarea poliţiei, consumul de alcool sau produse stupefiante după producerea unui accident cu victime până la recoltarea probelor biologice.
Totodată, se mai au în vedere cazurile de reţinere a permisului pentru organizarea sau participarea, în calitate de conducător de vehicul sau de animale, la întreceri neautorizate pe drumurile publice şi lăsarea fără supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase, tot potrivit articolului 111, alineatul 1, litera b, coroborat cu alte articole.
Conform alineatului 4, din articolul 111, se reţine permisul, cu posibilitatea prelungirii dreptului de circulaţie, conducătorului de autovehicul implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală gravă a unei persoane, dacă autorul accidentului a săvârşit contravenţiile prevăzute în clasa a II-a şi clasa a III-a de sancţiuni, referitoare la încălcarea unor regului de circulaţie.
Prin urmare, în aceste cazuri de reţinere a permisului, dreptul de circulaţie va putea fi prelungit dacă procurorul sau instanţa de judecată dispune în acest sens, o singură dată, conform propunerii MP.
Ministerul arată, în motivarea propunerii, că în anul 2012 au fost trimişi în judecată 14.328 de inculpaţi şi au fost soluţionate prin neînceperea urmăririi penale 7.616 cauze, respectiv prin scoaterea de sub urmărire penală 14.567 cauze, în dosare privind circulaţia pe drumurile publice.