Susţinerea României la adoptarea Regulamentului privind insolvenţa


downloadRomânia a sprijinit, la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), necesitatea adoptării cât mai rapide a Regulamentului privind insolvenţa, având în vedere impactul preconizat asupra securizării şi dezvoltării mediului de afaceri la nivel european, precizează Ministerul Justiţiei.
Conform unui comunicat al MJ, ministrul Robert Cazanciuc a participat joi, la lucrările Consiliului JAI, la Luxemburg.
Dezbaterile din cadrul Consiliului s-au axat pe proiecte de directive şi regulamente, dar şi alte acte importante pentru dezvoltarea spaţiului de justiţie, libertate şi securitate din cadrul UE.
“Prin urmare, miniştrii Justiţiei au agreat textul proiectului de directivă cu privire la combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii, ce urmează a fi transmis către Parlamentul European. În acelaşi cadru, au fost stabilite liniile ce trebuie urmate pe parcursul procesului de negociere la nivel tehnic, pentru următoarele proiecte: (1) regulamentul privind protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, (2) regulamentul privind instituirea ordonanţei asiguratorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare, în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a debitelor în materie civilă şi comercială şi (3) regulamentul privind insolvenţa. Cu privire la acesta din urmă, România a sprijinit necesitatea adoptării cât mai rapide, având în vedere impactul preconizat asupra securizării şi dezvoltării mediului de afaceri la nivel european”, informează MJ.
Sursa citată menţionează că, în cadrul reuniunii, Comisia Europeană a lansat proiectul regulamentului de promovare a liberei circulaţii a cetăţenilor şi întreprinderilor prin simplificarea acceptării anumitor documente oficiale în UE.
Un alt aspect important al agendei l-au constituit Concluziile Consiliului cu privire la drepturile fundamentale şi statul de drept.
MJ precizează că această reuniune a fost ultima din mandatul Preşedinţiei irlandeze a Consiliului, căreia îi va succeda Lituania, începând cu 1 iulie.