Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Prorogarea termenelor pentru furnizorii de servicii sociale

Salarii
În Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 314 din data de 30 mai 2013 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2013 pentru modificarea art. 37, precum şi pentru prorogarea termenelor prevăzute la art. 35 alin. (2) şi art. 38 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

Legea nr. 197/2012 instituie un nou sistem de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor sociale.

Ordonanţa de urgenţă stabileşte:
– prorogarea datei de intrare în vigoare a Legii nr. 197/2012, de la 1 iunie 2013 la 1 ianuarie 2014;
– prorogarea termenului de elaborare de catre MMFPSPV a proiectului de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice până la 1 noiembrie 2013;
– modificarea datei până la care se realizează evaluarea furnizorului de servicii sociale acreditat de la 31 decembrie 2014 la 31 decembrie 2015.