Noi modificări ale Codului Fiscal


imagesPreşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Potrivit modificărilor aduse, limita veniturilor pentru care se intră în sistemul microîntreprinderilor coboară la 65.000 euro, iar pentru anul 2013 sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu 1 februarie 2013, şi persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest sistem de impunere.
Persoanele juridice care au realizat venituri între 65.001 euro şi 100.000 euro şi care au optat pentru acest sistem de impunere potrivit reglementărilor legale în vigoare până la modificările aduse prin proiectul de ordonanţă păstrează acest regim de impozitare pentru anul 2013. În acelaşi timp, persoanele juridice nou-înfiinţate sunt obligate să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal. De asemenea, proiectul de act normativ mai prevede impozitarea cu 50%, de la 1 februarie, a contractelor de consultanţă şi prestări servicii cu firme înregistrate în paradisuri fiscale şi state cu care România nu are acorduri de evitare a dublei impuneri.
O altă modificare se referă la creşterea nivelului accizelor pentru bere de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato. Pentru berea/baza de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato provenite din malţ, cereale malţificabile şi/sau nemalţificabile este mai mică de 30%, se va percepe o acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs.
Proiectul de modificare vizează şi includerea în sfera veniturilor impozabile a veniturilor din silvicultură şi piscicultură, impozitul urmând a avea o cotă de 16%.
O altă prevedere se referă la majorarea deducerii suplimentare la calculul profitului impozabil pentru activităţi de cercetare-dezvoltare de la 20% la 50% din cheltuielile eligibile.