Categories
Programe de sănătate Proiecte şi propuneri legislative

Reglementare legislativă privind reproducerea umană asistată medical

09bc701494136dce02e63557ac8286b7La Palatul Parlamentului se va organiza un grup de lucru pentru elaborarea legislaţiei privind reproducerea umană asistată medical. La lucrările grupului vor participa reputaţi profesori de ginecologie cu competenţă recunoscută în domeniul tratamentului infertilităţii, conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant, reprezentanţi ai societăţii civile, ai Ministerului Sănătăţii la nivel de secretari de stat şi directori, membrii Comisiei de Sănătate din Senat, precum şi alţi parlamentari interesaţi de problemă. Scopul elaborării reglementărilor legislative în domeniu ţine de creşterea ratei natalităţii cu toate consecinţele pozitive, şi vizează acoperirea vidului legislativ existent în acest domeniu. În România există doar prevederi generale privind condiţiile prelevării şi transplantului, donatorul şi consimţământul necesar, lipsind reglementări speciale privind tehnicile de reproducere umană asistată medical. În acest context, iniţiativa legislativă va defini termenii din domeniul reproducerii umane asistate medical, va specifica persoanele care au acces la aceste tehnici şi proceduri, condiţiile pe care solicitanţii trebuie să le îndeplinească, inclusiv vârsta femeii, procedura care trebuie urmată, precum şi sancţiunile aplicabile.