Asigurarea medicilor şi a întregului personal medical devine obligatorie


malpraxisConform unui proiect de lege, la care lucrează Ministerul Sănătăţii, toţi medicii vor avea obligaţia să-şi facă poliţă de asigurare pentru malpraxis, iar în cazul producerii unei erori medicale, doctorii vor fi nevoiţi să poarte o negociere cu pacientul şi asiguratorul, înainte de a apela la un mediator sau de a recurge la instanţă.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că problema majoră a fost şi este faptul că medicii nu se asigură, iar pacienţii care au probleme din cauza unui malpraxis nu pot să obţină ce trebuie să obţină de la asigurări, motiv pentru care trebuie modificat modul de lucru.

Potrivit declaraţiilor reprezentantului MS, Petru Melinte, devine obligatorie asigurarea atât a medicilor, cât şi a întregului personal medical care este implicat în furnizarea serviciilor de sănătate.

“La ora aceasta, poliţele de asigurare sunt foarte ieftine ca medie, dar variază de la câţiva euro la câteva sute de euro. Evident că în momentul în care va fi introdusă obligativitatea despăgubirilor civile, asiguratorii vor creşte valoarea poliţelor. Noi sperăm ca prin concurenţă lucrurile să nu ducă chiar la ceva nesustenabil (…) poliţele să poată fi susţinute de medici din salariile actuale, nu din plicuri şi alte foloase suplimentare. Avem discuţii destul de serioase în ce măsură instituţiile care angajează medicii ar putea plăti o bună parte din poliţa de asigurare. N-am reuşit să identificăm încă o anume suma”, a spus Petru Melinte.