Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Reexaminarea Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern

parlamentPreşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

În cererea de reexaminare se arată că în forma legii adoptată iniţial de Senat la 21 iunie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 784/2012 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art. 2 lit. e), Art. 3, Art. 18 şi Art. 19 din Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi a constatat că sunt neconstituţionale prevederile Art. 3, Art. 18 şi Art. 19.

După reluarea procedurii legislative s-au operat unele modificări în vederea punerii în acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, Senatul, în calitate de Cameră decizională, în data de 15 aprilie 2013, adoptând legea aflată la promulgare.

Astfel, preşedintele consideră că, potrivit noilor prevederi din legea trimisă la promulgare, art. 18 alin. (4) poate fi interpretat în sensul existenţei a două mandate necorelate între ele, unul al Guvernului, ce poate fi cenzurat de către Parlament şi altul al Preşedintelui României, încredinţat Guvernului.

În ceea ce priveşte articolul 3, preşedintele menţionează că în forma actuală a acestuia, Parlamentul urmează să adopte “rezoluţii”. El arată însă că acestea nu se regăsesc în textul constituţional indicat de Curtea Constituţională, respectiv art. 67 din legea fundamentală.