Categories
Economie Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiectul directivei europene a tutunului – pierderi pentru România

images

Proiectul noii directive a CE privind tutunul în forma actuală, ar duce la o scădere cu cel puţin 20% a taxelor plătite la buget de industria tutunului din România şi ar provoca pierderi de 800 milioane euro anual numai din eliminarea ţigaretelor slim şi mentolate.

O altă latură negativă în ceea ce priveşte bugetul, ar fi creşterea cheltuielilor cu combaterea contrabandei, pentru că produsele din tutun interzise în statele membre UE ar putea fi vândute în continuare în ţările din jurul României care nu sunt membre ale Uniunii.

Noul proiect de directivă include posibilitatea standardizării formei şi designului pachetului de ţigări, care ar presupune dispariţia ţigaretelor superlong în pachetele de altă formă şi mărime decât pachetul standard 8,8×5,4×2,2, interzicerea ţigaretelor mentolate, slim şi superslim, avertismente de sănătate extinse la 75% din suprafaţa pachetului.