Categories
Economie Ştiri Transporturi

S-a aprobat finanţarea magistralei 5 Drumul Taberei – Pantelimon

feroviar2
Plenul Senatului a adoptat proiectul ordonanţei Guvernului nr. 11/2013 pentru aprobarea Contractului de finanţare între România şi Banca Europeană de Investiţii, aferent proiectului de modernizare a metroului din Bucureşti – magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei-Universitate.

“Motivul emiterii actului normativ constă în necesitatea reglementării plăţii cheltuielilor neeligibile. Potrivit practicii finanţatorului, costul proiectului prevăzut în contractul de finanţare, respectiv 883.000.000 euro, reprezintă valoarea netă a proiectului. Prin urmare, taxele, impozitele şi alte costuri percepute pe teritoriul României se adaugă la costul net şi se vor asigura anual de la bugetul de stat, prin includerea acestor sume în bugetul anual al SC Metrorex SA, prin bugetul Ministerului Transporturilor, pe toată durata de implementare a Proiectului, cu încadrarea în limitele alocate anual de la bugetul de stat”, arată documentul citat.

Proiectul de lege, aprobat cu majoritate de voturi de plenul Senatului, are ca obiectiv includerea cheltuielilor neeligibile, respectiv taxe, impozite şi alte costuri, aferente Proiectului de modernizare a metroului, percepute pe teritoriul României, în bugetul anual al Metrorex, prin bugetul Ministerului Transporturilor.