Proiect de lege pentru modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002


cooperarePrin proiectul de Lege pentru modificarea art. 86 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt preconizate schimbări care se referă la asigurarea liberului acces la evenimente de mare interes pentru public, al radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia unui stat membru al UE, în scopul realizării de scurte reportaje de stiri.

Astfel, potrivit actului normativ, oricare radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României sau a unui stat membru al Uniunii Europene are acces, în condiţii corecte, rezonabile şi nediscriminatorii, la evenimente de mare interes pentru public, transmise în exclusivitate de către un radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României, în scopul realizării de reportaje scurte de ştiri, cu respectarea prevederilor art. 85.

În cazul radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia aceluiaşi stat membru al Uniunii Europene cu radiodifuzorul care a obţinut drepturi de exclusivitate asupra evenimentului, accesul în scopul realizării de reportaje scurte de ştiri, se solicită radiodifuzorului respectiv.