Categories
Dreptul proprietăţii Ştiri

Adoptarea unei legislaţii adecvate privind restituirea proprietăţilor

imagesRomânia va cere prelungirea cu o perioadă de 3 săptămâni maximum o lună a termenului de 12 aprilie, până la care ţara noastră trebuia să adopte o legislaţie adecvată cu privire la regimul restituirii proprietăţilor, a afirmat premierul Victor Ponta, după întâlnirea, la Palatul Victoria, cu secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland.
“Există termenul de 12 aprilie până la care România trebuia să adopte o legislaţie adecvată cu privire la regimul restituirii proprietăţilor. Am apreciat poziţia constructivă atât a Curţii Europene, cât şi a structurilor de specialitate din cadrul Consiliului Europei faţă de această problemă extrem de delicată a României, iar dacă anul trecut a fost un an cu multe tulburări politice, anul acesta trebuie să aducă o soluţie definitivă şi conformă standardelor europene pentru această problemă”, a declarat primul-ministru.
El a mai afirmat că acesta a fost unul dintre subiectele semnificative abordate şi în discuţia cu secretarul general al CoE, fiind importantă adoptarea unei soluţii care să fie în conformitate cu standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Comments are closed.