Categories
Proiecte şi propuneri legislative Protecţie socială Ştiri

Proiect privind ajutor suplimentar pentru curent şi gaze naturale

energie-gazeMinisterul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale.

Astfel, prin proiectul de act normativ se propune instituirea ajutorului suplimentar pentru energie electrică şi gaze naturale pentru beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, diferenţiat în funcţie de veniturile familiei/persoanei singure, respectiv 23 de lei pentru beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei care au venituri pe membru de familie de până la 200 lei şi 18 lei pentru beneficiarii alocaţiei pentru susţinerea familiei care au venituri pe membru de familie cuprinse între 201 şi 370 lei.

Documentul prevede şi acordarea ajutorului suplimentar din oficiu, pe toată perioada de acordare a ajutorului social şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei, dar şi asigurarea plăţii ajutorului suplimentar din bugetul Ministerului Muncii, prin agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială, odată cu plata ajutorului social şi a alocaţiei pentru susţinerea familiei.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă va fi în dezbatere publică până în 7 martie.