Urmând trendul european în materie, Noul Cod Civil nu ocoleşte în prevederile sale nici familiile ceva mai moderne, care doresc “să-şi ia soarta în propriile mâini”, punându-le la dispoziţie mai multe regimuri matrimoniale, dintre care soţii îl pot alege pe cel potrivit lor prin încheierea unei convenţii matrimoniale.

Pe langa regimul comunităţii legale, specific Codului Familiei, astăzi cei doi soţi pot alege şi regimul separaţiei de bunuri sau regimul comunităţii convenţionale.

Datorită nevoii de a delimita clar lucrurile, legiuitorul a prevăzut şi limitele acestei “libertăti de alegere”, prin instituirea unor reguli cunoscute sub numele de ”regim primar imperativ”. Aceasta înseamnă că, indiferent de regimul matrimonial ales, soţii trebuie să respecte aceste reguli stricte, fără a se abate de la acestea.

Regimul primar imperativ, impune soţilor o anumită conduită în raport cu locuinţa familiei şi cu cheltuielile casatoriei. Potrivit art 321, locuinţa familiei este domiciliul comun al soţilor sau, in lipsa acestuia, locuinţa soţului la care se află copiii. Chiar dacă acest domiciliu (pus la dispoziţia familiei), este proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi, el capăta în acest context afectaţiune specială de locuinţă.

Prin urmare, calitatea de soţ are întâietate faţă de cea de proprietar exclusiv, Noul Cod Civil restrângându-le partenerilor libertatea de a dispune liber de locuinţă, prin acte care privesc folosinţa acesteia fără consimţământul scris al celuilalt soţ (art 322 al.1).

Potrivit art. 323, în cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului sau dacă respectivul contract a fost incheiat inainte de casatorie. Mai exact, chiar dacă numai unul dintre soţi a încheiat contractul de închiriere a locuinţei celălalt soţ are în egală măsură dreptul de a se bucura folosinţa acesteia.

Chiar şi în cazul în care căsătoria va fi desfăcută, când la termenul sorocit pentru judecată, instanţa va atribui beneficiul contractului de închiriere unuia dintre soţi (ţinând seama de interesul superior al copiilor, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile lor locative), acesta este obligat sa-i plătească celuilalt soţ o indemnizaţie necesară instalării într-o altă locuinţă.

In ceea ce priveşte cheltuielile căsătoriei, Noul Cod Civil obligă soţii să îşi asigure sprijin material reciproc (‘‘potrivit cu mijloacele fiecăruia’’), prin contribuirea la cheltuielile căsătoriei (art 325), chiar daca au ales regimul separaţiei de bunuri. Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor casatoriei revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă (art 325 al.3).

La o privire de ansamblu, cerinţele regimului primar imperativ nu par absurde, ele dorind sa ajute la sudarea familiei ca entitate socială şi juridică. Totuşi, nu putem sa nu ne intrebăm (având în vedere regulile regimului primar imperativ): cine va opta pentru un regim matrimonial diferit de comunitatea legală?

In realitate, românii nu vor încheia o convenţie matrimonială, nu pentru că sunt închişi la minte sau nepregătiţi pentru schimbare, ci pentru că ei trebuie să îndeplinească conform noii reglementări două condiţii în plus: să aibă in proprietate mai mult decât o casă pe care să o afecteze locuirii comune şi un venit care să depăşească “considerabil” cheltuielile casătoriei.

Cert este că, în lumina acestor dispoziţii, soţii vor porni de la un schelet bine întocmit, pe care dacă vor avea cu ce sa-l mai îmbrace, vor avea şi un motiv pentru a încheia o convenţie matrimonială.