Month: January 2013

Categories
Articole Contracte

Ești chiriaș? Îți cunoști drepturile?

chirieDin ce în ce mai multe persoane preferă să închirieze o locuință, în loc să achiziționeze una. La fel a făcut și Victor. Lucrează ca agent de vânzări la o firmă din București și având în vedere specificul job-ului care-l determină să călătorească mult, a ales varianta de a închiria un apartament.

Ca în fiecare seară a venit obosit de la serviciu, a mâncat ceva și s-a așezat confortabil la televizor. Azi era un meci de fotbal pe care îl așteptase toată săptămâna. Trăia meciul, ca și când era și el pe stadion, când deodată aude că sună cineva la ușă. Puțin deranjat că era nevoit să întrerupă vizionarea meciului, a deschis ușa și a văzut un bărbat pe care nu îl cunoștea. Acesta s-a prezentat, i-a spus că a cumpărat apartamentul în care locuia Victor și îl somează să plece din el într-o săptămână. Inițial Victor s-a gândit că era o farsă, a crezut că este la emisiunea camera ascunsă, se aștepta să apară  o cameră de luat vederi și tot alaiul. Dar, se pare că omul vorbea serios! A luat hârtia pe care i-a înmânat-o acel domn și a închis ușa năucit de ceea ce se petrecea. Lui Victor i s-a părut ciudat că cel de la care  a închiriat nu l-a anunțat că vinde și în plus nu putea fi dat afară fără să i se respecte drepturile. Dar avea vreun drept într-o situație ca cea în care se afla?

M-a sunat și mi-a povestit ce se petrecuse. M-a întrebat: „Eu am vreun drept? Pot face ceva?”

Continue reading “Ești chiriaș? Îți cunoști drepturile?”

Categories
Articole Contracte

Preciputul – o clauză cu peripeţii

Călătorind prin frumoasa Franţă, eroului nostru i-a fost atrasă atenţia de o mică discuţie purtată între doi localnici (ea purtând o fustă creion si o cămaşă albă ce îi dădeau o eleganţă aparte, iar el un costum negru sobru, având o mină foarte gravă). Se aflau în apropierea unui birou notarial.

El o aştepta nerăbdător, mutându-şi servieta dintr-o mână în alta. Ea, apropiindu-se de el cu paşi repezi, i-a spus zâmbind: „Preciput”. Apoi l-a luat de braţ şi au intrat împreună în biroul notarial.

Oare ce putea să însemne? Sigur nu reprezintă o formă de salut… „Să salut în franceză am învăţat încă de când eram copil”, se gândea românul nostru.

Cercetând mai cu băgare de seamă a aflat că „preciput” este o clauză a convenţiei matrimoniale, care, potrivit Codului Civil Francez, permite unei persoane de a lua o anumită parte dintr-un bun înainte de partaj. Interesant, şi-a zis în sinea lui. Probabil că cei doi erau soţ şi soţie… existenţa unei atare posibilităţi ar fi utilă şi în România. Ţinem să precizăm că eroul nostru era om cu vază, făcând parte din categoria numită „legiuitorul român”.

Continue reading “Preciputul – o clauză cu peripeţii”

Categories
Articole Drept penal

Am găsit o comoară. Mie ce-mi rămâne?

“Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!”, spune un proverb. Deşi românul suferă cronic de boala dispreţului faţă de valorile proprii, apar tot mai multe dovezi că, în urmă cu milenii, strămoşii noştri îndepărtaţi au avut remarcabile realizări tehnologice şi meşteşugăreşti. Din pricina fondurilor insuficiente alocate cercetării arheologice, aceste comori zac sub stânjenii de ţărână. Şi poate că e mai bine, în contextul actual!

Doar construcţia vreunei autostrăzi mai scoate la iveală urmele realizărilor înaintaşilor pelasgi, traci sau geto-daci, ornamente făurite cu o măiestrie ce-i face invidioşi şi pe bijutierii de azi. Să ne gândim, doar, la podoabele de aur de la Moigrad, vechi de peste 6 milenii, atestând un nivel tehnic neaşteptat pentru acea perioadă… Sau la celebrul coif de aur, găsit la Coţofeneşti!

Specialiştii apreciază că, de la începuturile mineritului şi prelucrării metalelor preţioase în spaţiul carpato-danubian, au fost extrase peste 2000 de tone de aur. Pe noi, românii de azi, ne încălzeşte asta prea puţin, întrucât cea mai mare parte din tezaurul ancestral se află azi în alte zări.

Continue reading “Am găsit o comoară. Mie ce-mi rămâne?”
Categories
Articole Social

Cheia

Aproape ajunsesem acasă când am zărit pe treptele din fața blocului o fetiță plângând.   Când am ajuns în dreptul ei am recunoscut-o: locuia la etajul 3 în bloc cu mine. Am întrebat-o: „De ce plângi? Ce ai pățit?” Printre sughițuri mi-a răspuns: „Azi la școală am pierdut Iphone-ul primit de la mama. Ce mă fac?” Am răsuflat ușurată, nu era ceva grav, dar oricum am rămas surprinsă că un copil de 8 ani avea un telefon așa performant. La ce i-o fi folosind? I-am zis: „Hai să mergem sus, nu are rost să mai stai aici, probabil că mama ta este îngrijorată.” M-a luat de mână, și-a șters lacrimile și am intrat în bloc. Am urcat la etajul trei, am sunat la ușă și ne-a deschis mama fetiței. A rămas mirată de prezența mea, i-am explicat motivul apariției mele în cadrul ușii ei. Când a aflat ce i se întâmplase fetiței a zis: „A, nu-i nimic o să-ți cumpăr altul. Se mai întâmplă să pierzi lucruri! ”

Am lăsat fetița în brațele grijulii ale mamei și m-am îndreptat spre apartamentul meu. Mi-am scos cheia din geantă, am deschis ușa și în acel moment m-am simțit ca și cum m-am întors în timp cu peste 20 de ani în urmă când eram și eu elevă, de vâsta fetiței care își pierduse telefonul. Și deodată, m-au cuprins amintirile, m-am afundat în fotoliul din sufragerie, am închis ochii și totul părea atât de real derulându-se în fața ochilor mei.

Am crescut cu cheia de gât. Și sunt mândră de acest lucru. Când eram eu elevă nu existau bone cu care să stai acasă când veneai de la școală, în timp ce părinții erau la serviciu. Erau zile  în care nu-mi vedeam părinții, fiindcă lucrau în schimburi, dimineața sau noaptea. Cheia de gât a reprezentat pentru mine simbolul responsabilității și libertății mele. Știam că atunci când vin de la școală trebuie să am grijă să nu intru în discuție cu persoane pe care nu le cunosc, după ce intru în casă să nu deschid ușa la necunoscuți și dacă întâmplător aflam de la vecina de palier că s-a adus ulei sau zahăr la alimentara din colț să mă așez la coadă. Poate apucam să cumpăr, poate nu. Important era că acolo la coadă intrai în vorbă cu o grămadă de persoane. Atunci nu exista Facebook ca să socializezi, relația interumană era pe primul loc. Acum toți se întâlnesc pe Facebook, dar, de fapt fiecare stă singur, doar el și calculatorul.

După ce ajungeam de la școală, îmi făceam conștiicioasă temele și apoi ieșeam afară la joacă unde mă întâlneam cu ceilalți copii la bătătorul de covoare din spatele blocului. În joaca mea, mereu verificam să nu pierd cheia pe care mama mi-o pusese cu atâta grijă la gât. Atunci când ne jucam se întâmpla să ne julim la genunchi, dar nu alergam repede la mama speriați de ce am pățit. Ne ridicam și ne continuam joaca. Dacă se întâmpla să ne mai certăm pentru o gumă Turbo sau vedeam că unul dintre noi se lăuda că are ultimul număr din revista Pif, nu ne supăram și nu aveam frustrări. Totodată, nu-mi amintesc ca cineva să fi avut vreo problemă că mergeam la ore și sâmbăta. Nu era un capăt de țară. Nu alergam repede la psiholog să ne tratăm pentru cearta pe o surpriză Turbo.

Nu pot să uit cum era Crăciunul. De obicei înainte de Crăciun dacă aveai noroc puteai cumpăra un kilogram de portocale sau banane după ce stăteai ore întregi la coadă. Am stat și eu la coadă cu ai mei. Uneori ajungeam victorioși acasă cu prețioasele cumpărături care erau pe jumătate necoapte. Le puneam ca pe niște trofee de preț sus pe dulap, verificându-le zilnic să vedem dacă și-au mai schimbat culoarea. Ce gust unic și minunat aveau acele portocale ! Și acum mai simt mirosul cojilor de portocală pe care le puneam la uscat pe calorifer ca să păstrăm cât mai mult aroma lor cu noi. Nu de puține ori stăteam degeaba la coadă, până ne venea rândul, fructele mult râvnite se terminau. Nu-i nimic, nu era un capăt de țară! Puteam mânca și mere, erau foarte bune și erau naturale, de la țară.

Când trebuia să plecăm de acasă, de multe ori luam mașina unchiului, că a lui avea număr par și putea circula în săptămâna în care vroiam să plecăm. Tânjam după sfârșitul de săptămână când plecam la țară, bucurându-ne de tot ce ne puteau oferi bunicii. Ne întâmpinau în pragul porții cu obrajii rumeni și cu zâmbetul pe buze. Ce aromă de pâine de casă venea din bucătărie! Iar plăcinta bunicii creștea în cuptor răspândind miresme îmbietoare. Ce vremuri minunate!

Aveam prieteni de joacă și la țară la bunici. Alergam pe dealuri, ne jucam „țară, țară vrei ostași”, ne salvam când ziceam „piua” și apoi obosiți, murdari de atâta alergătură, dar fericiți, veneam în casă. Mereu beam apă rece scoasă de bunicul din fântână, și credeți-mă că n-am răcit. Vara când ne topeam sub arșița soarelui ne băteam cu apă și chiuiam fericiți, savurând fiecare clipă.

Atunci la școală eram toți egali. Toți aveam uniformă și era tare bine, nu aveai o problemă dimineața să te îmbraci după ultima revistă de modă, să te asortezi cu ultima geantă în trend sau să te superi că ți-ai uitat i-phon-ul acasă! Nu, atunci grija era să-ți pui în ghiozdan caietele și cărțile pentru ziua respectivă, să iei pachetul cu mâncare din care te înfruptai în pauza mare și, bineînțeles să îți pui cheia de gât. Erau așa puține griji și eram fericiți! Eram cu toții copii și ne trăiam bucuriile specifice vârstei. Ne vedeam după ore la bătătorul de covoare din spatele blocului, bucurându-ne de fiecare clipă petrecută împreună, fiindu-ne străine cuvinte ca messenger sau Facebook.

Evident că mijloacele tehnice din ziua de azi sunt bune și ne ușurează viața. V-ați gândit că poate toate aceste lucruri le răpesc copiilor bucuria de a fi copil, de a avea prieteni reali cu care să se joace, nu doar prieteni virtuali? V-ați gândit că în dorința părinților ca odraslele lor să fie în trend cu moda le cumpără gadgeturi mult peste nevoile vârstei lor?

Eu zic că fiecare vârstă are jucăriile și bucuriile ei. Important este ca în evoluția noastră să nu ardem etape, să ne bucurăm de fiecare zi și moment din viață, pentru că este unic! Așa cum momentele de care am povestit aici nu vor mai veni niciodată! Mi-aș dori să mă trezesc dimineața să-mi pun uniforma, să-mi iau cheia de gât și să plec agale spre școală, iar după ore să joc cu prietenii mei de atunci elasticul, șotron sau lapte gros! Au rămas doar amintiri, dar ce amintiri… extrem de frumoase!

Când am crescut am înțeles că acea cheie de la gât m-a responsabilizat, m-a făcut să mă maturizez mai devreme decât pe alți copii. Acea cheie m-a învățat cum să caut drumul în viață către ușa succesului, să o găsesc și să o deschid cu cheia potrivită. Până la urmă cheia este la fiecare dintre noi. Doar de noi depinde dacă știm să o folosim cum trebuie în viață.

Știu că vecina mea din dragoste pentru fiica ei îi va cumpăra alt telefon scump fără să se gândească ce mare deserviciu îi va face în viitor copilului său. Va fi greu pentru acel copil să prețuiască un lucru, să se poată bucura de el, atâta timp cât știe că dacă îl va pierde va primi altul în loc, fără să înțeleagă că trebuie să muncești pentru a obține ceva, nimic nu cade din cer, poate doar câștigul la loto!

Sunt lucruri pe care nu ți le poate cumpăra nimeni dacă le-ai pierdut, pentru că în viață ”dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.” (J.F.Kennedy).

Categories
Administraţie publică centrală Articole Organizare judiciară Proiecte şi propuneri legislative

Am imunitate, sunt parlamentar! Tu ce eşti?

Să presupunem că v-aţi schimbat recent locul de muncă. Acum activaţi la o firmă mare, cu aproape 590 de angajaţi. Sunteţi mulţumit, aveţi tot felul de facilităţi şi privilegii. Indemnizaţie excelentă! Numai că, absolut întâmplător, aflaţi că nu mai puţin de 23 dintre noii colegi au dosare penale pe rol. Pe bună dreptate vă-ntrebaţi: unde-am nimerit?

Încă de la începutul anului, ai noştri parlamentari au avut o importantă problemă: s-au întrebat unde se vor caza, desigur nu pe banii lor, ci ai naţiei. Unii au acceptat cazarea la hotel, unii au închiriat locuinţe. Alţi parlamentari şi-au pus la un alt mod problema locuinţei. Temerea lor cea mai mare a fost ca nu cumva decizia cazării lor să cadă pân-la urmă în sarcina Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Să nu primească repartiţie la Rahova, Poarta Albă sau Jilava.

“Fiecare naţiune are aleşii pe care-i merită!”, se tot zice. De parcă senatorii şi deputaţii unui popor ar fi reprezentativi la modul absolut. Aşa să stea lucrurile şi în cazul neamului românesc? Dacă luăm, la întâmplare, 588 de români, sunt şanse ca peste 20 dintre ei să aibă probleme cu legea? Dacă situaţia din Parlamentul României ar fi transpusă în termeni de statistică a infracţionalităţii, ar fi îngrozitor să realizezi câte mii de cercetaţi penal am avea la 100 000 de locuitori.

Române, stai liniştit! Nu vor exercita puterea ta suverană orice găinari. Cei 23 de politicieni sunt urmăriţi pentru: luare şi dare de mită, corupţie, abuz în serviciu contra intereselor publice, fraudă electorală, fals intelectual, trafic de influenţă, uz de fals, complicitate la înşelăciune etc. Observaţi tendinţa. Mai toate sunt fapte care necesită un IQ peste medie, pe măsura unor  intelectuali!

 

Corb la corb nu scoate ochii!

Aparent, Parlamentul e un loc unde toată lumea se luptă cu toată lumea. Alianţele se încheagă şi se sparg. Când partidul scade-n sondaje, traseismul politic e în floare. Toţi se reped să treacă din şalupa găurită a perdanţilor în corabia piraţilor aflaţi pe val (aşa am pierdut şi flota!). Doctrina nu mai contează! Nu dreapta, nu stânga. Aşa e moda acum, să fi “de centru”, doar pentru tine şi fami(g)lia ta.

Ce interes naţional?! Când e vorba de interesul personal, parlamentarul român devine brav ca tigrul. Iar când se pun în discuţie reducerile de privilegii aleşii devin mai solidari decât furnicile. Cum să le fie reduse cheltuielile de protocol? Sau cum îi ia pe ei la puricat mai serios Parchetul sau DNA-ul? Nu pentru asta s-au străduit atât să ajungă în Parlament. Ca să fie trataţi precum infractorii de rând…

Oricine poate greşi, la un moment dat. Aşa că, preventiv, parlamentarii noştri s-au gândit să-şi pregătească încă de pe acum, de la începutul mandatului, un cuibuşor de nebunii în “Casa Poporului”. Să nu le mai dea plapitaţii orice sunet de sirenă de pe vreo maşină a poliţiei!

Existând cam mulţi demnitari aflaţi la cuţite cu legea, s-a considerat că trebuie umblat puţin la modul în care e ridicată imunitatea. S-a lucrat cu sârg la un proiect de statut prin care aleşii neamului vor dobândi mai multă protecţie, dacă s-ar pune cândva problema ca unii să fie reţinuţi sau arestaţi.

Prevederea e muma înţelepciunii. Mai ales când te simţi cu musca pe căciulă! Observatori imparţiali remarcă faptul că în Parlamentul nostru sunt cam prea multe şi nepotrivite căciuli. Cum se va desprimăvăra, vor învia şi muştele. Ce zumzet va fi prin sălile Parlamentului! De-ar face toate muştele miere…

 

Exces de imunitate!

Recapitulând prevederile actualei Constituţii, ajungem la art. 72, unde vom citi că:

– în ceea ce priveşte voturile sau opiniile formulate în exercitarea mandatului, parlamentarul român nu poate tras la răspundere juridică;

– deşi pot fi traşi la răspundere pentru fapte independente de părerile exprimate sau de modul în care-au votat, aleşii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi fără acordul Camerei ai cărei membri sunt;

– dacă sunt surprinşi în toiul săvârşirii unei infracţiuni, membrii Parlamentului pot fi percheziţionaţi sau reţinuţi, cu înştiinţarea neîntârziată a preşedintelui Camerei respective. Chiar şi aşa mai au o şansă! Camera poate considera că reţinerea este neîntemeiată şi o poate anula.

Noi facem legea. Tot noi judecăm!

Au drepturi multe vrajnicii noştri făcători de lege. Inclusiv cel de a delibera cu privire la menţinerea sau ridicarea imunităţii vreunui tovarăş de for legislativ. Pentru aceasta domnii parlamentari din comisia juridică consultă dosarul întocmit de către organele de cercetare penală. Până acum solicitarea de arestare, reţinere sau de percheziţie a unui ales, era prezentată de către ministrul de justiţie, preşedintelui Camerei.

De îndată ce noul proiect de modificare a statutului parlamentarului (Legea nr. 96/2006) s-ar aproba, ar fi obligatoriu ca, în solicitarea de reţinere, percheziţionare sau arestare adresată Camerei să fie prevăzut nu doar temeiul legal al măsurii dar şi temeiurile concrete ce au făcut-o necesară (fără a mai fi pus la dispoziţie întregul dosar).

Parchetul mai trebuie să pună la dispoziţie şi probe relevante, încriminatorii. Îndată ce va ajunge la comisia juridică, cererea de reţinere sau arestare va fi examinată. Va fi, apoi, urmată de un raport în care vor fi discutate motivarea în fapt şi în drept ori probele puse la dispoziţie. Pe baza raportului comisiei juridice, analizat în plen, va fi dat şi verdictul: imunitatea celui învinuit este păstrată sau… suprimată. Parlamentul se preschimbă în complet de judecată!

Te mai poţi compara cu S.U.A., unde imunitatea priveşte exclusiv declaraţiile formulate în forul legislativ?

 

Imunitate sau impunitate?

În schimb, unii abia aşteaptă ca procedurile de ridicare a imunităţii să devină şi mai greoaie. Ce de piepturi ar suspina uşurate, în Camerele reunite, dacă actuala imunitate s-ar extinde atât de mult încât s-ar apropia de impunitate!

Parlamentarii cu probleme penale ar dormi nestingheriţi. Pentru alesul care ştie să-şi aleagă tabăra, va exista un scut destul de solid înaintea armelor justiţiei. Unii s-au făcut parlamentari numai pentru a scăpa de rigorile legii. Cât priveşte suprimarea imunităţii, hotărârile cu privire la vot se iau, adesea, în bloc, odată cu grupul de apartenenţă şi cu indicaţii venite pe calea ierarhiei de partid.

Se mai iveşte şi câte un neiniţiat care crede că poate hotărî singur. E zgâlţâit zdravăn: “Nu eşti de capul tău, tovarăşe!”

 

Separaţia puterilor în stat

Cu o aşa formă a statutului parlamentarului, legislativul ţării mai că devine şi instanţă. Poate astfel vor fi şi instanţele propriu-zise degrevate de o parte din muncă. Ce separaţie a puterilor în stat! A auzit cineva de aşa ceva? Cine mai are nevoie de expiratul baron de Montesquieu (alias Charles de Secondat). Bizare idei mai avea, pentru secolul XVIII! Că legislativul, executivul şi forţa justiţiei ar trebui să se afle pe mâini diferite. Statul absolutist ar fi trebuit să-l potolească cumva. De ce să existe un control reciproc?!

 

Să renunţăm la imunitate! Câte voturi pentru?

Dacă ar fi să dăm crezare unor sondaje de opinie, Parlamentul, instituţie fundamentală a statului nostru democratic, nu se bucură de un nivel prea mare de încredere din partea românilor. Din fericire, forul deliberativ-reprezentativ al României este încă suficient de eterogen încât să se facă auzite şi glasuri care susţin că, în actuala reglementare, imunitatea parlamentară scurtează prea mult sabia justiţiei.

Conform Legii 96/2006, imunitatea este, în relaţia parlamentarului cu justiţia, o sumă de dispoziţii ce asigură un regim de exceptare de la prevederile dreptului comun. Pe palier constituţional, ea are ţelul garantării independenţei în exercitarea dreptului de vot şi în exprimarea opiniilor.

Un anume deputat le-a dat emoţii colegilor săi zilele trecute, declarând că susţine renunţarea la imunitatea parlamentară, în textul Constituţiei ce-ar urma să fie adoptată. O imunitate parlamentară prea extinsă face mai mult deservicii. Oricum, decizia cu privire la menţinerea sau ridicarea imunităţii vreunui coleg cu pete pe CV este luată prea puţin pe cont propriu, de către fiecare ales în parte. Votul imperativ e în floare!

Cam idealist acest domn deputat.  Să îndrăznim să visăm odată cu dânsul: bine-ar fi să cadă odată paravanul imunităţii parlamentare! Oricum, pentru modificarea Constituţiei este nevoie de referendum.

În ceea ce priveşte recentele propuneri legate de imunitate, probabilitatea cea mai mare este ca totul să rămână neschimbat sau modificat peste tot, numai în esenţă nu.

Să ne amintim! La jumătatea lui 2011, Curtea Constituţională a decis: este neconstituţională restrângerea imunităţii parlamentare, propusă de preşedintele ţării (în vederea abrogării alin. 3, art. 72 din Constituţie).

Pe lista referendumurilor relativ recente (2009) se regăseşte şi unul relativ la Parlamentul unicameral, redus la 300 de membri. Oare, va fi luată în calcul opţiunea de atunci a poporului, într-o nouă Constituţie?

Mai bine parlamentari puţini şi buni, decât…

Categories
Articole Social

Cât de valoroase sunt amintirile de familie?

Îmi amintesc cu drag acele zile în care cutreieram troienele de zăpadă în lung şi-n lat, săniuţa fiindu-mi cel mai dedicat tovarăş. Ajungeam acasă cu nasul îngheţat şi mă dezmorţeam la căldura sobei. Mirosea a pâine abia scoasă din cuptor, iar eu aşteptam cu nerabdare „să se ducă la moară” pentru a putea să o mănânc.

Amintirile de familie sunt sacre pentru orice om. Unii le păstrează în minte şi în inimă, alţii au nevoie de ceva palpabil care să-i trimită cu gândul acasă.

 Ce fel de bunuri pot constitui amintiri de familie?

„Prima mea amintire este legată de o fotografie…de pe când aveam 2 ani, în iarna anului 1941-1942. Pe exemplarul mărit şi înrămat care se află la mama, purtat cu ea din casă în casă, de câte ori s-a mutat, şi agăţat acum pe peretele sufrageriei scrie: Nicolae la 2 ani. În fotografie, sunt îmbrăcat într-un palton lung de blană de culoare albă, cu o căciuliţă din acelaşi material. Privesc serios spre aparatul fotografic, pătruns de importanţa momentului” – scria nostalgic Nicolae Manolescu în cartea sa Cititul şi Scrisul.

Aşadar, constituie amintiri de familie bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei acesteia. Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenţa purtată de membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie, documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva familie (potrivit art. 1141 Cod Civil).

De pildă, poate pentru unul dintre moştenitori are o semnificaţie deosebită tabloul pictat de bunica sa, pentru alt moştenitor este mai important să păstreze undiţa cu care pescuia împreună cu bunicul său. Lucruri uneori lipsite de valoare materială, dar cu profundă încărcătură sentimentală.

 După ce criterii se împart amintirile de familie?

De regulă, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Astfel, dacă partajul nu se realizează prin bună învoială, moştenitorii pot cere instanţei să procedeze la împărţirea moştenirii (partaj judiciar).

Ei bine, în cazul împărţirii amintirilor de familie, este neapărat nevoie ca moştenitorii să ajungă la un acord. Ei pot ieşi din indiviziune, în acest caz, numai prin partaj voluntar.

Un exemplu foarte util în acest sens îl prezintă un articol dedicat inelului de logodnă ca amintire de familie.

Într-adevăr, inelul de logodnă are o semnificaţie deosebită, el căpătând o valoare şi mai mare pentru viitoarele mirese odată cu trecerea timpului. Ce poate fi mai frumos decât să porţi inelul purtat şi de mama ta, de bunica ta şi poate chiar de străbunica ta?

Articolul de care vă spuneam prezintă o modalitate interesantă prin care moştenitorii pot împărţi inelul de logodnă în aşa fel încât toată lumea să fie împăcată şi mulţumită.

Astfel, piatra din centru poate fi dăruită unei persoane, iar inelul alteia sau dacă inelul are mai multe pietre preţioase, fiecare piatră poate fi scoasă şi montată în alt inel.

De asemenea, dacă inelul de logodnă face parte dintr-un set cu verighetă, cele două inele pot fi separate şi dăruite moştenitorilor.

În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în indiviziune.

Pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea instanţei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul sau mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei.

Moştenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deţine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune fără acordul unanim al coindivizarilor.

Când amintirile de familie nu mai pot fi recuperate…

Dumitru Mociornita a înfiinţat şi a dezvoltat, în perioada interbelică, fabrica de încălţăminte Mociorniţa, loc unde a dezvoltat o adevărată industrie de pielărie.

În timpul regimului comunist, familia industriaşului a fost arestată, întreaga avere trecând în patrimoniul statului.

Marie Rose, una dintre moştenitoarele familiei Mociorniţa, s-a luptat ani în şir să îşi recapete proprietăţile şi amintirile care o leagă de familia ei.

Într-un interviu acordat în 2005, aceasta îşi aminteşte despre casa bunicilor (casa în care a crescut şi tatăl său) şi care acum este sediu diplomatic: „casa era plină de mobilă florentină, opere de artă şi alte lucruri valoroase”. Despre aceste bunuri acum ea nu mai ştie nimic…

În astfel de situaţii, intervenţia instanţei este de cele mai multe ori necesară pentru redobândirea amintirilor de familie. Dacă nu mai este posibil ca restituirea bunurilor care constituie amintiri de familie să se facă în natură, atunci restituirea va avea loc prin echivalent (plata unei sume de bani care să substituie atât valoarea materială a bunurilor, cât şi importanţa lor morală, atât cât este cu putinţă).

Împrejurările ne forţează, adeseori, să împărţim lucruri dragi pe care am vrea să le păstrăm doar pentru noi. Important este să nu uităm că aceste lucruri devin importante tocmai pentru că sunt privite prin prisma relaţiilor de afecţiune care se nasc în cadrul unei familii. Dacă aceste legături pălesc în faţa unui proces prin care se împart bunurile ce constituie amintiri de familie, se pierde chiar rostul păstrării lor.

Categories
Articole Contracte

Inovatoarea convenţie matrimonială

Oportunitatea conferită soţilor de a încheia o convenţie matrimonială  reprezintă una dintre cele mai populare modificări intervenite în materie civilă.
Hotărârea de a încheia o astfel de convenţie nu este însă suficientă. Cei doi soţi trebuie să ştie, practic, ce trebuie făcut, pas cu pas.

În ce condiţii se încheie o convenţie matrimonială?

Continue reading “Inovatoarea convenţie matrimonială”
Categories
Articole Drept penal Substanţe periculoase/interzise

Steroizii anabolizanţi- fructul oprit… şi otrăvit

Puţini sunt cei care n-au vizionat măcar un film american în care vreun erou cu muşchi de fier şi pumni de oţel rezolvă problemele vieţii în stil propriu. În filme, astfel de eroi găsesc soluţii încă şi la problemele naţionale, intervenind decisiv în conflictele interstatale. Şi nu pe cale diplomatică!

S-a infiltrat, în mentalul colectiv, un veritabil cult al forţei fizice. Ipostazele filmografice care l-au avut ca protagonist pe Arnold Schwarzenegger sunt emblematice şi pentru adolescenţii de azi. După 2-3 luni de antrenament la sală, copilandrii cu braţe groase ca grisinele se etalează deja înaintea oglinzii într-o desfătare narcisistă, închipuindu-şi cum toate fetele le cad la picioare. Se văd cu anticipaţie în rolul super-salvatorului celor oropsiţi!

Încă vreo 4 luni de „tras de fiare” şi… deziluzie! „Brandul” n-a crescut spectaculos. Abia se văd mici diferenţe. Şi acelea mai mult de vascularizaţie şi definire, decât de masă musculară! Unii se lasă păgubaşi. Alţii cresc intensitatea antrenamentelor. Încep să folosească suplimente nutritive. Şi continuă tot aşa câţiva ani, până ce ating nivelul competiţional.

Dar potenţialul de creştere musculară ne este condiţionat genetic. Ce înseamnă asta? Că folosind metode naturale, un tânăr longilin, cu osatură gracilă, nu va putea nicicând ajunge să arate ca o actuală glorie a culturismului mondial.

Unii nu pot accepta asta. Iar în minte le germinează un gând nefast: “ce-ar fi să încerc şi nişte steroizi?”

Traficul cu steroizi- combătut prin lege

Pentru că era mare nevoie a apărut şi la noi un act normativ privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad sporit de risc, Legea 104/2008, ulterior republicată şi completată.

Într-o lungă Anexă sunt prevăzute principalele clase de substanţe periculoase. Lista acestor substanţe cu nume imposibile pentru profanii într-ale chimiei este mereu incompletă. Dar în curs de completare!

Un capitol întreg se referă la măsurile de combatere a traficului ilicit cu substanţe dopante de mare risc, în sălile de antrenament. Mijloace de acţiune:

  • controale ale împuterniciţilor Agenţiei Naţionale Anti-Doping, cu privire la respectarea legislaţiei în sălile de antrenament;
  • efectuarea de teste doping asupra utilizatorilor spaţiilor de antrenament.

Menţiune: prelevarea de probe biologice în vederea efectuării testelor se poate face numai dacă există acordul exprimat în scris al practicantului de bodybuilding. Desigur, nu vor fi prea mulţi culturişti… amatori!

Continue reading “Steroizii anabolizanţi- fructul oprit… şi otrăvit”
Categories
Articole Drept civil Proiecte şi propuneri legislative

Pensia de întreținere din perspectiva Noului Cod Civil

Se spune că „ viața nu are subtitrare, ori o înțelegi, ori nu…” (Wolf Wildfire). Este greu de înțeles cum până mai ieri viața prietenei mele era o viață normală de familie cu un soț iubitor și doi copii adolescenți și într-o clipă totul s-a năruit, de parcă era spectatoare în propria viață. Nu înțelegea cum după 20 de ani de căsnicie soțul său închidea ușa căsniciei lor fără regret și fără explicații, lăsând-o să fie mamă și tată pentru doi copii aflați la vârsta adolescenței. Cine putea să îi explice prietenei mele ceea ce i se întâmpla? Cine putea să o facă să înțeleagă că de multe ori viața ne pune să jucăm niște roluri pe care nu ni le dorim, dar trebuie să le acceptăm așa cum sunt, pentru că nu va veni niciun regizor să ne spună ce să facem mai departe. Suntem regizorii propriei vieți!

Părea că are viața perfectă și totul s-a dovedit a fi o iluzie. Ce putea să facă acum? Era singură, iar soțul său refuza să mai contribuie cu bani la creșterea și educarea copiilor. Probabil că au fost și sunt multe femei în situația prietenei mele.  Nu i se oferiseră variante, trebuia să treacă printr-un proces de divorț și să solicite pensia de întreținere pentru cei doi copii adolescenți.

Se pot primi despăgubiri în urma divorțului

Legiuitorul a reglementat in Noul Cod Civil situația despăgubirilor care se acordă în urma divorțului. Noutatea este că soțul nevinovat care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei poate cere soțului vinovat despăgubiri (de exemplu în situația în care unul dintre soți este înșelat de celălalt soț, cel înșelat neavând nicio vină în desfacerea căsătoriei). Un alt element nou din actuala legislație îl reprezintă prestația compensatorie care se solicită distinct de despăgubiri și se acordă în situația în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani (așa cum este cazul prietenei mele) și dacă divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât. În acest caz, soțul reclamant poate beneficia de o despăgubire care să compenseze atât cât se poate dezechilibrul semnificativ al divorțului asupra condițiilor sale de viață. Dacă soțul solicită prestație compensatorie nu va putea cere fostului soț și pensie de întreținere (diferită de pensia de întreținere acordată minorilor). Această prestație compensatorie se poate stabili fie sub forma unei sume de bani sau sub forma folosinței anumitor bunuri mobile sau imobile care aparțin soțului în culpă.

Odată desfăcută căsătoria, obligația de întreținere între soți încetează. Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din cauza unei incapacități de muncă survenite înainte sau în timpul căsătoriei, cu condiția ca această incapacitate să apară în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei și să fie cauzată de o împrejurare legată de căsătorie.

Pensia de întreținere pentru minor

În prezent stabilirea pensiei de întreținere pentru minori se solicită în cadrul acțiunii de divorț, dar poate fi cerută și ulterior, dacă apar modificări inexistente la data pronunțării divorțului ( de exemplu, tatăl se recăsătorește și are un alt copil sau salariul tatălui crește considerabil etc).

Potrivit Noului Cod Civil întreținerea datorată de părinte este de până la 1/4 din venitul net lunar pentru un copil, de 1/3 pentru 2 copii și 1/2 pentru 3 sau mai mulți copii. Pensia se stabilește de către instanță potrivit cu veniturile efective ale părintelui ce o datorează. Pentru a determina veniturile reale ale acestuia se emite adresă la locul de muncă al părintelui pentru a se comunica veniturile acestuia pe ultimele 6 luni anterioare procesului. Este important de reținut că în noțiunea de venituri intră cele cu caracter permanent, nu și cele sporadice ( de exemplu: spor pentru ore suplimentare, indemnizație de deplasare, de transferare, de concediere, salarii compensatorii în cazul  disponibilizării.)

Pentru soluționarea rapidă a procesului privind cuantumul pensiei de întreținere, ar fi util ca părinții să se înțeleagă asupra sumei ce va fi plătită cu titlul de pensie de întreținere. Pensia de întreținere este un drept al minorului și, din păcate, de multe ori este folosit ca element de negociere între părinți pentru a-și rezolva problema bunurilor comune la partaj. Am întâlnit situații în care, de exemplu, tatăl nu a plătit minorului pensia 6 luni de zile și a promis fostei soții că în contul acelor bani renunță la aragaz și frigider, care erau bunuri comune.

Potrivit Noului Cod Civil, în prezent, părinților li se acordă custodia comună asupra minorului, sens în care decid împreună cu privire la creșterea și educarea acestuia. Copilul va sta la unul dintre părinți, iar celălalt părinte va avea dreptul de a-l vizita și de a se implica în creșterea minorului. Sunt situații în practică când minorul petrece 3 săptămâni din vacanța de vară cu părintele necustode (adică cel la care nu locuiește permanent, acesta doar vizitându-l).
În acest caz, părintele la care stă vara contribuie la îngrijirea sa, existând cheltuieli semnificative cu petrecerea timpului liber cu minorul.

În situații de acest gen, ar fi bine ca în viitor să se reglementeze ca părintele la care minorul a stat o perioadă semnificativă de timp și a contribuit exclusiv la îngrijirea lui să fie scutit de plata pensiei de întreținere pe o perioadă egală cu cea în care minorul a stat la el ( în exemplul dat 3 săptămâni).

Este necesar ca instanțele de judecată să stabilească obligația de întreținere raportată la nevoile reale ale minorilor precizând de asemenea și posibilitatea suspendării plății pensiei alimentare pentru perioada vacanței de vară, pe o perioadă calculată în funcție de programul de legături personale acordat de către instanță părintelui necustode.

Există numeroase cazuri când după pronunțarea divorțului și stabilirea pensiei de întreținere unul dintre soți să se recăsătorească și să aibă alți copii cu noua familie formată. În acest caz, se poate solicita prin instanță micșorarea cuantumului pensiei de întreținere, deoarece s-au schimbat condițiile de la data stabilirii pensiei. În acest scop, se depune la instanță copie de pe certificatul de naștere la minorului și adeverință de salariu, solicitându-se micșorarea cuantumului pensiei, deoarece există mai mulți copii aflați în întreținere. Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru. Evident că micșorarea pensiei de întreținere poate fi cerută și dacă cel care trebuie să o achite are un salariu mai mic decât cel de la data stabilirii pensiei. Chiar și în situația în care părintele care trebuie să achite pensia rămâne șomer, legea îl obligă să achite pensia către minor la nivelul salariului minim pe economie.

Copilul beneficiază de pensia de întreținere până la 26 de ani, cu condiția să urmeze o formă de învățământ de stat. Dacă după ce împlinește 18 ani nu își continuă studiile și se angajează, pierde dreptul  la pensie. Legiuitorul a prevăzut că pensia de întreținere se stabilește potrivit nevoilor copilului.

Ce se întâmplă dacă nu se achită pensia de întreținere?

Dacă cel obligat la plata pensiei de întreținere stabilită de instanță refuză cu rea-credință să o achite 2 luni, atunci se poate formula plângere penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie care se pedepsește cu închisoarea de la unu la trei ani sau amenda. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părților îl va exonera de răspundere pe cel vinovat.

În cele din urmă prietena mea și-a găsit liniștea. A divorțat de soțul ei, a obținut o prestație compensatorie de la acesta, pentru că fuseseră căsătoriți peste 20 de ani și ea nu a avut nicio vină în destrămarea familiei și a  reușit să obțină și pensia de întreținere pentru copii săi. După această experiență pe care nu și-a imaginat vreodată că o va trăi și-a dat seama cât de adevărat este dictonul “pentru fiecare lucru pe care l-ai ratat, ai câştigat altceva, şi pentru fiecare lucru pe care îl câştigi, pierzi ceva”.

Categories
Articole Social

Autoritatea părintească exercitată în interesul superior al copilului

Toţi am fost copii. Acum, când am crescut, realizăm cât de importantă a fost educaţia pe care am primit-o de la părinţii noştri.

Ce a fost bine şi ce a fost greşit? Am avut parte de prea multă libertate sau am fost victimele unei autorităţi exercitate abuziv?

Oriunde am fi astăzi, trăirile copilăriei ne vor urmări pretutindeni. Copilul de ieri a format omul de astăzi.

Când eram copil nu aş fi putut să vă spun prea multe despre drepturile mele, pentru că nu ştiam. Probabil că cei mai mulţi copii se află în situaţia aceasta.

Cel mai important însă, este ca aceste drepturi să fie cunoscute de părinţi, precum şi de instituţiile care se ocupă cu supravegherea şi ocrotirea minorilor.

S-au produs foarte multe schimbări în legislaţia noastră cu privire la relaţiile personale, de familie, schimbându-se totodată şi concepţia referitoare la drepturile copilului.

Autoritatea părintească şi principiul superior al copilului

Noul Cod Civil, având în vedere noile tendinţe din dreptul comparat şi dorind să pună în concordanţă dreptul naţional cu actele internaţionale, abordează într-un mod diferit relaţiile dintre părinţi şi copii.

Potrivit noilor reglementări, autoritatea părintească reprezintă ansamblul drepturilor şi îndatoririlor care privesc persoana şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi.

Orice măsură cu privire la copil urmează a fi luată cu respectarea interesului superior al acestuia. Aşadar, copilul trebuie pus mai presus de orice. El trebuie respectat şi implicat în toate deciziile care îl privesc, bineînţeles, ţinând cont de vârsta şi gradul său de maturitate.

Copilul nu este proprietatea părinţilor. Ei nu trebuie să decidă cu privire la persoana acestuia în raport de bunăstarea lor materială şi morală.

Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

b) să prezinte si să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

Din păcate, sunt nenumărate cazuri în care părinţii s-au simţit foarte jigniţi pentru că li s-a propus de către educator sau învăţător o evaluare psihologică a copilului. În astfel de situaţii, mulţi părinţi aleg mai degrabă “să nu-şi păteze imaginea”, conduită incompatibilă cu principiul interesului superior al copilului.

Mai mult decât atât, minorului i se conferă posibilitatea exercitării, încă din timpul copilăriei, a drepturilor familiale. Sub îndemnul art. 487 Cod Civil, părinţii sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.

Măsurile disciplinare

 Potrivit art. 489 din Codul Civil, măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.

Instanţa de tutelă

Aşa cum spuneam anterior, părinţii ar trebui să exercite împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

Ce se întâmplă însă dacă aceştia nu se înţeleg?

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa competentă să ia o decizie este instanţa de tutelă.

Instanţa va parcurge următorii paşi:

  1. Ascultarea părinţilor: este necesară deoarece aceştia pot hotărî asupra exercitării autorităţii părinteşti prin “bună învoială”. Aşadar instanţa trebuie să încerce implicarea părinţilor în procesul decizional.
  2. Ancheta psihosocială.
  3. Ascultarea copilului: dacă potrivit anchetei psihosociale copilul nu va fi afectat în urma ascultării. Aşadar, trebuie să se ţină seama de interesul superior al copilului şi în acest caz.

Hotărârea instanţei trebuie să cuprindă aceste elemente sub sancţiunea nulităţii (dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel).

Instanţa poate încuviinţa să se exercite autoritatea părintească doar de un singur părinte sau chiar mai mult, poate încredinţa exercitarea acestor drepturi unui terţ sau unei autorităţi.

 În concluzie, Noul Cod Civil explicând autoritatea părintească pune accentul pe “îndatoriri”.

Nu-i uşor să fii părinte, dar este frumos şi poate deveni cea mai mare realizare.

Spune-ţi stop abuzurilor!